Decembrie sub regimul comunist nu era nici pe departe cum este acum. Sărbătorile de atunci erau lipsite de strălucire și emoție, iar oamenii nu aveau în ce să creadă, ca să se poată bucura.
Sub regimul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, vreme de câteva decenii, Moş Crăciun a fost înlocuit cu Moş Gerilă, o invenţie prin care comuniştii atei au dorit să şteargă din conştiinţa colectivă sărbătoarea creştină a Crăciunului, iar zilele de 25 și 26 decembrie să fie, astfel, zile lucrătoare, informează Adevărul.
Crăciunul și Revelionul erau, însă, motive de bucurie pentru soții Ceaușescu. Potrivit persoanelor care au lucrat în apropierea lor, Nicolae si Elena Ceausescu țineau, cu sfințenie, sărbătoarea Crăciunului. De pe masa lor nu lipseau niciodată preparatele tradiționale specifice: „De Crăciun, în bucătărie se preparau sarmale, friptură, cozonac. Cei doi nu mâncau exotic, deși unii tind să creadă asta. Erau, în sufletele lor, niște țărani. În frigider aveau de toate, dar tot bucatele romanești preferau”, a declarat arhitectul Camil Roguski, pentru Ziare.com. Ca desert, Ceaușescu prefera cozonacii făcuți de administratora de la Vila Lac 1, Suzana Andreiaș
De reținut este faptul că soții Ceaușescu aveau o preferință în ceea ce noi numim, acum, produse bio. Surse apropiate ale acestora au declarat, în repetate rânduri, că cei doi preferau legumele cultivate pe pământ tratat doar cu îngrășământ natural, iar animalele ce erau sacrificate pentru masa festivă păscuseră doar pe un câmp netratat chimic. „La reședința de la Vila Lac 1 era petrecere mare. Aduceam acolo vreo 300 de brazi și câteva mașini cu cetină, ca să fie miros de sărbătoare.(...) Trebuia să faci lucrurile bine. Dacă greșeai, prima oară te plesnea. A doua oară te băga la închisoare”, a mai povestit Camil Roguski, unul din apropiații familiei Ceaușescu.
Cum arăta Revelionul comunist
Punctul culminant al Sărbătorilor de iarnă îl reprezenta Revelionul, iar pentru românii aflaţi sub dictatura ceauşistă, pregătirile pentru Revelion începeau cu câteva zile înainte. Fără forfotă în magazinele ale căror galantare erau goale chiar şi în preajma Sărbătorilor, românii încropeau masa de Revelion din ce găseau. Cafea procurată pe sub mână, vin spumant în loc de şampanie, banane puse din timp la copt, în ziare, cârnaţi procuraţi pe pile, salată boeuf şi preparate din porcii tăiaţi din gospodăriile de la ţară, scrie Adevărul. De cele mai multe ori, porci tăiaţi la ţară pe furiş erau transportaţi, în secret, la oraş, în portbagajele autoturismelor.
În lipsa petrecerilor la restaurant, rezervate în timpul regimului doar nomenclaturiştilor, românii se adunau în grupuri mici, în apartamente, şi aveau ca unică distracţie programul difuzat de TVR. Seara de Revelion era singura din an în care Televiziunea Română difuza program prelungit şi în care nu se lua lumina, notează aceeași sursă.
Lui Nicolae Ceaușescu îi plăcea să-i servească pe ceilalți când stăteau la masă, în familie. Ținea sticla de sifon aproape de masă si le turna tuturor în pahare. Ca să ceară un supliment dintr-o mâncare, liderul comunist bătea din palme. În ceea ce privește cadourile de Crăciun, soții Ceaușescu nu au ținut niciodată cont de acest aspect, scrie Historia.ro.