Bărbatul care seamănă leit cu Putin: Lumea îmi spune că ar trebui să-mi fie rușine. Foto

Vladimir Putin, întâlnire cu omologul său din Iran. Sursa foto: Administrația Prezidențială

Slawomir Sobala, un bărbat care seamănă incredibil de bine cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că este îngrijorat de faptul că arată ca una dintre cele mai detestate persoane din lume.

Sosia lui Vladimir Putin, un bărbat care arată aproape la fel cu președintele Rusiei, nu are de gând să-și lase barbă. Nici să-și schimbe înfățișarea. Chiar dacă familia este îngrijorată cu privire la siguranța lui.

Slawomir Sobala, în vârstă de 54 de ani, din Polonia, a recunoscut că este conștient de pericolul de a arăta ca una dintre cele mai detestate persoane din lume. Şi chiar a recunoscut că unii oameni sunt nepoliticoși cu el din cauza acestui lucru.

Cu toate acestea, bărbatul din Wrocław, susține că nu își va schimba aspectul din cauza asta. Slawomir a explicat că știa ce îl așteaptă după decizia sa de a-l interpreta pe Putin în arta satirică.

„Familia mea este foarte îngrijorată de siguranța mea. Ştiu că a juca rolul lui Putin este foarte riscant și periculos. Din păcate, mulți oameni nu pot distinge realitatea de satiră. Şi atunci când mă văd jucând rolul lui Putin, cred că sunt la fel în viața de zi cu zi”.

Sosia lui Vladimir Putin. Sursa foto: dailystar.co.uk

Lumea îi spune că ar trebui să-i fie ruşine că seamănă cu Vladimir Putin

Au fost chiar oameni care l-au criticat pentru aspectul său, unii chiar i-au spus că ar trebui să se simtă jenat din acest motiv.

„După 24 februarie 2022, aproximativ 250.000 de oameni din Ucraina au ajuns în orașul meu natal, Wrocław. Fiecare ucrainean știe perfect cum arată fața lui Putin. De aceea am fost de multe ori în situații când oameni din Ucraina m-au luat în derâdere. Spuneau că ar trebui să mă simt rușinat că arăt așa”.

Sloawomir cu un coleg, tot sosie. Sursa foto: dailystar.co.uk

Slawomir este hotărât să condamne tirania lui Putin.

Sosia lui Vladimir Putin spune că arma sa este satira, gluma. Din cauza acestui lucru el spune că nu își va schimba aspectul chiar dacă riscă. Iar mulți oameni îi cer să participe la diverse evenimente.

„Am crezut că în ziua în care Rusia a invadat Ucraina, ar trebui să renunț să mai joc rolul lui Putin. Am publicat chiar o declarație în acest sens pe site-ul meu. Că nu voi mai juca rolul lui Putin. Dar atunci când atât de mulți oameni m-au rugat să particip la proiecte care implică criticarea regimului lui Putin din Kremlin, am fost de acord. Datorită acestei decizii, astăzi am devenit probabil singura persoană din lume care, datorită unei schimbări a naturii, mi-a dat puterea și oportunitatea de a arăta că nu aspectul exterior face rău unei persoane”.

Sursa foto: dailystar.co.uk

Remarcând că aspectul fizic nu contează, atâta timp cât ești o persoană bună în interior, Sloawomir a explicat:

„Cred că schimbarea aspectului meu prin creșterea mustății sau tăierea părului nu ar schimba nimic în viața mea de zi cu zi. Mereu spun că aspectul exterior nu ne face oameni buni sau răi. Trebuie să fii deschis pentru a stabili relații bune cu alte persoane și să nu te temi de critică. Datorită acestor reguli, am stabilit multe contacte interesante și am întâlnit mulți oameni minunați cu care am reușit să aducem bucurie oamenilor din întreaga lume”, spune sosia lui Vladimir Putin.