Sorina Pintea și „plățile informale”. Cum privesc pacienții creșterile salariale ale medicilor

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a arătat, miercuri, că gradul de satisfacție în rândul pacienților nu a crescut în măsura creșterii salariilor personalului medical, adăugând că acest lucru era previzibil.

„Nu, gradul de satisfacţie nu a crescut în măsura în care au crescut salariile. Dar era un lucru previzibil. Va fi nevoie de o perioadă de timp să renunţăm la plăţi informale, să renunţăm la comportament de un anumit tip. Ba dimpotrivă, a fost o perioadă, noi avem un barometru prin care măsurăm chestionarul de feedback, în care gradul de satisfacţie chiar scăzuse faţă de perioada anterioară”, a declarat Sorina Pintea, răspunzând unei întrebări privind gradul de mulţumire a pacienţilor după ce au fost crescute salariile în Sănătate. 

Ministrul a subliniat că trebuie să se renunţe la plăţile informale. 

Ministrul Sănătăţii a ajuns marţi seara la Târgu Jiu pentru a efectua, alături de Corpul de Control al Ministerului, verificări la Spitalul Judeţean de Urgenţă, informează Agerpres.

Luna trecută, Sorina Pintea a acordat un interviu în care a vorbit despre neregulile și falsurile din sistemul medical dar și vechile probleme care nu și-au găsit încă rezolvarea.

În legătură cu șpaga dată medicilor, ministrul Sănătății a declarat că fenomenul nu va dispărea și va dura mult timp până acest fenomen va ieși din practica românilor pentru că „prea ne-a intrat în sânge”.

„Am spus că acest fenomen nu va dispărea, că va trece ceva timp până ne vom putea normaliza pentru că prea ne-a intrat în sânge. Principalul „vinovat” este pacientul. El nu ar trebui să dea, dar el se gândește că dacă nu dă nu este tratat cum trebuie. Pentru că sunt puțini cei care cer.

Sunt lucruri pe care nu le poți proba atunci pe loc pentru a lua măsuri.

Până atunci putem doar condamna aceste fapte și să îndemnăm pacientul să nu o mai facă.

Ce s-a putut face concret s-a făcut: s-au mărit salariile medicilor pentru ca ei să nu mai fie nevoiți să trăiască din aceste venituri informale. Mai departe este rolul societății să condamne aceste fapte.

Pacienți mi-au scris care sunt sumele pe care le-au dat, date complete. Când am avut acele date complete am trimis corpul de control să verifice și am semnalat comisia de etică.”, a declarat Sorina Pintea.