Sorina Matei a scris, pe pagina de Facebook, că Sebastian Ghiță a fost în Bulgaria, Ungaria, Serbia, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croația, Austria, Italia și Franța.
"Avea nu numai buletin ci şi permis de conducere fals. Mişuna prin zonă. Tot pe nume sloven, inclusiv cu altă dată a naşterii. Ieri ajunsese în Serbia tot cu maşina. Acum o lună nu era. S-a făcut identificarea în România după fotografie şi apoi a fost capturat. Când a fost prins, aseară, ieşind din cârciumă cu fratele, a recunoscut doar că mama lui este româncă, dar s-a prezentat ca cetăţean sloven. În paralel şi în mod logic a fost monitorizat şi fratele ca şi toţi apropiaţii".
"Şi un mic secret: acum câteva zile mi-a parvenit informaţia că e în Muntenegru. Se pare că era. Am considerat cum consider şi acum că tot ce este mai important e ca S.Ghiţă să fie capturat. Şi a fost", a mai scris jurnalista pe pagina ei de Facebook.