România va avea încă un drum de mare viteză. S-a deschis licitația pentru studiul de fezabilitate

Autostrada. Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că a făcut „un pas important” pentru realizarea Drumului Expres Cluj - Dej. Proiectul nu a ajuns nici măcar la faza studiu de fezabilitate.

Ministrul Transporturilor se laudă că a mai făcut un pas important în construcția Drumului Expres Cluj - Dej. În realitate, proiectul nu există nici măcar la faza studiu de fezabilitate.

Sorin Grindeanu anunț festivist

Ministrul PSD al Transporturilor a anunțat că s-au depus cinci oferte pentru elaborarea studiului de fezabilitatea la Drumul Expres Cluj - Dej. Sorin Grindeanu consideră că acesta este „un pas important”, deși nici măcar nu a fost încheiată licitația. În fapt, abia s-au depus ofertele și urmează evaluarea lor. Or, procedura poate dura de la câteva luni la un an de zile. Ca să nu mai vorbim despre eventuale contestații.

Ministrul Transporturilor susține că finalizarea procedurii de depunere a ofertelor este un pas important pentru Drumul Expres Cluj-Dej. În opinia sa, au fost depuse cinci oferte pentru atribuirea contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate. Valoarea estimată documentației este de 28,34 milioane de lei (fără TVA). Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile a precizat Sorin Grindeanu.

„Pas important pentru Drumul Expres Cluj-Dej! Astăzi, au fost depuse 5 oferte pentru contractul necesar elaborării Studiului de Fezabilitate al acestui nou drum de mare viteză din Transilvania”, a anunţat ministrul Sorin Grindeanu într-o postare.

Contractul trebuie finalizat în 21 de luni, din care 18 de luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate. După elaborarea studiului de fezabilitate urmează elaborarea proiectului tehnic și a celorlalte documentații aferente. Abia după aceea se va ajunge la licitație pentru lucrările propriu-zise.

Drumul expres va avea 75 de kilometri

Drumul Expres Cluj- Dej, va avea o lungime de 75 km, și va asigura inclusiv conexiunea cu viitorul Drum Transregio Gilău - Apahida şi cu Autostrada Transilvania. Ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că fondurile necesare implementării acestui proiect vor fi asigurate din finanțări europene nerambursabile.

„După construcție, Drumul Expres Cluj- Dej, cu o lungime estimată de 75 km, va asigura inclusiv conexiunea cu viitorul Drum Transregio Gilău - Apahida și cu Autostrada Transilvania”, a mai spus ministrul Grindeanu.

Sorin Grindeanu Sursa foto: Ministerul Transporturilor

Sorin Grindeanu vizită pe A7

În acest context, ministrul Transporturilor a afirmat luni, că la finalul lunii iulie sau începutul lunii august se va putea circula pe primii 14 kilometri de autostrada A7. Sorin Grindeanu a făcut declarații cu ocazia unei vizite de lucru pe şantierul autostrăzii Moldova (A7), lotul 1 al tronsonului Ploieşti-Buzău. El a precizat că pentru primele două loturi dintre Ploieşti şi Buzău, Ministerul Transporturilor a transmis constructorului termene precise pentru realizarea lucrărilor.

„Le-am dat nişte ţinte ca la sfârşitul lunii pe lotul 2 să fie la 70% iar pe lotul 1 să fie la 65% minim. Anunţ că undeva la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august probabil că vom circula pe primii kilometri din autostrada A7, mă refer la primii 14 kilometri aflaţi pe lotul 2”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ulterior, Grindeanu s-a deplasat pe tronsonul dintre Buzău şi Focşani, la Râmnicu-Sărat. Aici a spus că întârzierile de pe lotul Pietroasele-Buzău nu se datorează Ministerului Transporturilor. Sorin Grindeanu s-a arătat nemulțumit de timpul pe care l-a pierdut CNSC pentru soluționarea contestațiilor. Cu atât mai mult cu cât, a spus Grindeanu, soluția a fost aceeași cu a CNAIR.

„Aici cel puţin din ce am văzut acum de la Buzău la Râmnicu-Sărat, lucrările sunt extrem de avansate şi după discuţiile pe care le-am avut cu constructorul, acesta a spus că Buzău-Focşani va fi circulat până la sfârşitul acestui an, cele patru loturi. Mobilizarea este extrem de bună (...). Nu am cum să nu mai spun încă o dată că lotul lipsă de la Pietroasele la Buzău, din cauza unor domni şi doamne de la CNSC, în loc să vorbim şi despre el că se circule anul acesta şi pe el, din păcate întârzierea de un an şi jumătate care nu s-a datorat CNAIR, ci acelor evaluări şi reevaluări pe care le ştiţi, duc în situaţia ca abia în 2025 la final să putem vorbi şi de finalizarea acelui lot”, a explicat Sorin Grindeanu.