Sorana Cîrstea a fost eliminată în sferturile de finală ale competiției de la Seul, dar, începând de luni, va fi din nou printre primele 50 de jucătoare din ierarhia mondială.
Aflată în prezent pe locul 52 WTA, „Sore” a cedat în „sferturile” de la Seul, în fața thailandezei Luksika Kumkhum, scor 3-6, 1-6. În ciuda înfrângerii, târgovișteanca va reveni în Top 50 mondial, după o pauză de aproape 3 ani și jumătate. În tot acest timp, Cîrstea a avut și un moment critic al cariereri, atunci când a căzut tocmai pe locul 248 WTA. Grație parcursului de la Seul, „Sore” va urca, începând de luni, pe locul 46 mondial.
Pentru prezența din „sferturile” turneului din capitala Coreei de Sun, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu un cec în valoare de 5.900 dolari și 60 de puncte WTA.