Sorana Cîrstea a pierdut, sâmbătă noaptea, partida disputată cu Venus Williams, scor 3-6, 4-6, în turul al 2-lea al truneului de la Indian Wells.
Sorana Cîrstea (locul 35 WTA) a evoluat în turul al 2-lea al competiției de la Indian Wells împotriva americancei Venus Williams (8 WTA), în fața căreia a cedat după disputarea a două seturi, scor 3-6, 4-6. Partida a durat o oră și 20 de minute, iar la final, învingătoarea a declarat că a avut o oponentă care i-a ridicat destule probleme. „Bine că am reușit să câștig, adversara mea a jucat foarte bine, în special în setul secund", a spus Venus Williams.