Sorana Cîrstea a fost eliminată, astăzi, de la BRD Bucharest Open, după ce a pierdut întâlnirea cu Ana Bogdan, scor 4-6, 2-6.
Sorana Cîrstea (locul 53 WTA) a fost învinsă, astăzi, de Ana Bogdan (108 WTA), de la BRD Bucharest Open, după ce a pierdut meciul disputat în primul tur, scor 4-6, 2-6. Sorana a recunoscut că prins o zi nefastă, iar adversara sa a fost superioară.
„Am început cam moale, am intrat târziu în meci și nu am reușit să-mi revin. Am jucat defensiv azi, puțin cam încordat, iar ea a jucat foarte bine. O zi proastă a mea, una bună a ei, asta a fost diferența. Mă așteptam la o revenire, chiar și la mingea de meci mă așteptam, dar azi am fost puțin cam lentă, puțin blocată pe picioare. Nu am reușit să intru în meci așa cum mi-am dorit în niciun moment. E mai greu să joci la București împotriva unei românce, dar asta e, nu e nicio problemă. Vreau să o felicit, Ana a făcut un meci bun. Eu am avut o zi proastă peste care trebuie să trec. Ăsta este tenisul, sunt zile mai bune, zile mai proaste. Mi-aș fi dorit să fac mai mult la București, să stau mai mult în turneu pentru că am jucat acasă. Am încercat, însă mai mult nu am putut azi. Sper că va câștiga o româncă turneul, mai sunt destule în competiție. Ar fi foarte frumos să câștige o româncă”, a spus Sorana.