Republicanul Mitt Romney conduce la o diferenţă de şapte puncte procentuale în faţa rivalului democrat barack Obama, în cursa pentru Casa Albă, potrivit celui mai recent sondaj realizat de institutul Gallup.
Potivit studiului, fostul guvernator de Massachusetts este creditat cu 52 la sută din voturile alegătorilor, în timp ce pentru actualul lider de la Casa Albă au optat doar 45 la sută dintre respondenţi.
Sondajul Gallup a acoperit însă doar o zi după dezbaterea din 16 octombrie, câştigată net de Barack Obama.
Alte sondaje regionale dezvăluie că în o parte din statele-cheie, care ar putea decide soarta scrutinului din 6 noiembrie, cursa rămâne strânsă. În Florida, Obama îşi menţine avantajul de trei puncte, în timp ce în Ohio diferenţa faţă de Romney este între unul şi trei puncte.
Preşdintele conduce, de asemenea, în Wisconsin, Virginia şi Iowa.
Site-ul RealClearPolitics a făcut însă o evaluare a tuturor sondajelor efectuate până în prezent iar media rezultată îi dă un avans de un punct procentual republicanului Mitt Romney.