Somnul insuficient duce la apariţia obezităţii

Adolescenţii care pierd nopţile în faţa calculatorului sau la televizor şi ajung să doarmă mai puţin de opt ore au tendinţa de a mânca mai multe alimente bogate în grăsimi şi cu multe calorii, potrivit unui studiu dat publicităţii ieri.

Acest tip de alimentaţie nesănătoasă afectează, în timp, oraganismul  şi  poate determina, printre altele, o creştere excesivă în greutate.

“Cercetarea noastră demonstrează că persoanele care nu dorm suficient sunt mult mai predispuse la obezitate în comparaţie cu acelea care dorm în medie 7-8 ore. Adolescenţii, de exemplu, compensează nesomnul cu alimente hipercalorice”, afirmă doctorul Susan Redline, cercetător în cadrul Universităţii Harvard şi conducător al studiului.

Aceasta adaugă că încă nu s-au depistat cu exactitate cauzele pentru care adolescenţii care dorm mai puţin recurg la o alimentaţie exagerată. Una dintre explicaţii ar fi, spun cercetătorii, aceea că lipsa somnului încetineşte producţia de leptină şi grelină, doi hormoni responsabili cu senzaţia de foame şi saţietate. Această disfuncţionalitate hormonală este de vină pentru nevoia permanentă de a mânca şi de aportul exagerat de calorii. Părinţii au partea lor de vină

Alţi factori care joacă un rol-cheie în apariţia obezităţii la adolescenţi sunt cei sociali şi culturali, sunt de părere specialiştii. Pentru interpretarea datelor studiului, aceştia au luat în calcul atât programul de somn al subiecţilor, cât şi vârsta şi educaţia parentală a acestora. Astfel au ajuns la concluzia că părinţii au un rol important în modul în care controlează şi formează stilul alimentar al copiilor.

“Dacă în casă nu există chipsuri, ciocolată ori sucuri dulci şi acidulate, copilul nu are ce să ronţăie şi, astfel, este îndepărtat pericolul de a mânca excesiv”, spun realizatorii cercetării.