Şomajul, la cote de avarie

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 7,3% în luna noiembrie 2013, la acelaşi nivel cu luna anterioară şi în creştere cu 0,6 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna noiembrie 2012, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Este una din cele mai mari rate a şomajului înregistrate în România, în ultimul timp.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) a crescut în noiembrie faţă de octombrie 2013, de la 736.000 la 740.000 persoane. În noiembrie 2012 numărul de şomeri era de 669.000 persoane.

Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,5% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,9% pentru luna noiembrie 2013 (6,4% în cazul bărbaţilor şi 5,2% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 73,8% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna noiembrie 2013.