Vă răspunde Psihoterapeut AUGUSTIN CAMBOSIE, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie.
Ghiţă G., Bucureşti: Nepoţelul nostru de 2 ani şi o lună a vorbit precoce, articulând bine cuvintele şi recunoaşte vizual zeci de automobile. De o săptămână, fără niciun motiv plauzibil, când vorbeşte, se bâlbâie uneori. Copilul se odihneşte 11 ore noaptea şi 2-3 ore ziua, somn normal, neagitat. Refuză să doarmă în pătuţul lui, ci numai cu părinţii sau bunicii. Nu are predispoziţie pentru a se juca şi cu alţi copii, fiind mai retras. Are tendinţa de a spune NU la orice fel de rugăminte pe care i-o adresăm. În rest, este un copil volubil, jovial. Fizic, este dezvoltat normal. Uneori ne dă senzaţia de absenţă, lipsă de concentrare şi o doză de anxietate, având iluzia unei prezenţe străine în casă fără a numi pe cineva anume. Mi se pare că s-a întâmplat ceva care a declanşat o stare de stres, că micuţul se află sub o stare de anxietate. Aceasta provoacă de altfel frica. Bâlbâiala lui este posttraumatică. Este un traumatism pe care noi nu-l înţelegem, dar care pentru psihicul lui e mare.
Nu se poate rezolva acasă, iar singurul lucru pe care vi-l recomand este să vă adresaţi unui specialist. Există o specializare a psihoterapeuţilor spre copii, adolescenţi şi adulţi, pentru că abordarea lor este diferită. Aşadar, vă sfătuiesc să vă adresaţi unui psiholog de copii. Pentru asta, vă recomand Fundaţia Generaţia, care se ocupă de instrucţia şi formarea de psihoterapeuţi pentru copii. O listă întreagă a psihoterapeuţilor din România găsiţi pe site-ul www.psihoterapie.ro.
În privinţa persoanei străine, pot să vă spun că micuţii îşi construiesc un partener de vorbă sub forma unui frăţior etc. sau animează obiecte. Dacă relaţia cu acesta nu este una anxiogenă (nu-i e frică de ea), lucrurile sunt normale. Dacă persoana respectivă este anxiogenă, ar fi o pledoarie pentru partea de anxietate, pentru apariţia bâlbâielii.
Recomandările noastre
