În România ar putea fi construit un circuit de Formula 1. Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Cristian Petrescu, a discutat acest subiect astăzi, la Berlin, cu o companie care construieşte asemenea circuite, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Astfel, compania Tilke, constructor de circuite de Formula 1, i-a propus ministrului Cristian Petrescu stabilirea unei colaborări cu ministerul pentru deschiderea unei piste de Formula 1 şi a infrastructurii conexe.
"Reprezentanţii companiei Tilke sunt foarte interesaţi să construiască un circuit de Formula 1 la noi în ţară, în apropiere de Bucureşti sau pe litoral. Bineînţeles că suntem deschişi la orice propuneri care pot ajuta la dezvoltarea turismului şi la crearea de noi locuri de muncă, iar un astfel de circuit este posibil prin parteneriate public-private, prin implicarea atât a autorităţilor publice locale, cât şi a investitorilor privaţi", a declarat ministrul Cristian Petrescu.
Cristian Petrescu se află la Berlin, unde se desfăşoară, în perioada 7-11 martie, Bursa Internaţională de Turism (ITB).
Cum să atragem turiştii nemţi
Ministrul a avut întâlniri şi cu reprezentanţii turoperatorilor TUI Germania, DerTour, ITS şi Frosch Touristik International (FTI) cu care s-au purtat discuţii despre promovarea pe care România o face în prezent în cataloage şi despre ofertele turistice de pe piaţa românească pe care aceştia le au în prezent, dar şi despre viitoare colaborări.
Promovarea pe piaţa germană de turism este deosebit de importantă, având în vedere că Germania s-a menţinut, în ultimii doi ani, pe prima poziţie de între ţările generatoare de turişti străini pentru România, precum şi evoluţia pozitivă a numărului de turişti germani.
"Promovăm România la cel mai cel mai mare târg de turism. Este vorba despre toată piaţa germană, dar şi din lume. Din circa 200.000 de vizitatori ai târgului, în jur de 110.000 de persoane sunt specialişti. O bună prezentare aici, în Berlin, asigură o bună prezentare pentru toată piaţa internaţională deoarece Germania este trendsetter pe piaţa de turism, acolo unde astăzi vine un turist german, mâine vor veni şi alţi turişti din alte ţări. Germania rămâne în atenţia noastră ca piaţă-ţintă principală. Comparativ cu 2010, anul trecut am avut o creştere cu 12,1% a numărului turiştilor germani", a declarat ministrul Cristian Petrescu.
România are stand de 406 mp
Standul României la ITB 2012 este organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe o suprafaţă de 406 mp şi găzduieşte 45 de operatori economici din domeniul turismului şi din domeniile conexe, dar şi autorităţi publice locale şi asociaţii de promovare a zonelor turistice româneşti.
Bursa Internaţională de Turism (ITB) din Berlin reuneşte 11.000 expozanţi din peste 180 de ţări şi o suprafaţă de 160.000 mp. ITB Berlin este cea mai mare manifestare de acest gen din lume. Prima ediţie a târgului a avut loc în anul 1966, iar România participă din anul 1970.