Managementul defectuos din ultimii ani își spune cuvântul la Societatea de Transport Public Timișoara (STPT). Compania merge din datrorie în datorie. Acum a ajuns să facă credit pentru a acoperi alte datorii. Iar actuala conducere interimară a anunțat obținerea împrumutului ca pe o mare realizare.
Amintim că managerul revocat după numai 7 săpătmâni de Consiliul de administrație al STPT, Sorin Supuran, a făcut publice o serie de probleme grave descoperite în societate, care aveau ca efect, printre altele, imposibilitatea plății la timp a salariilor angajaților și neonorarea facturilor. Asta pentru că banii STPT mergeau spre diverse firme-căpușă. De la unele s-au cumpărat filtre de făcut apă Pi, de la alta se închiriau uniforme pentru muncitori etc. În plus, existau o sumedenie de directori care nu își justificau cu nimic prezența.
Problemele salariale la STPT durează încă dinainte ca fosta regie de transport să devină societate comercială.
Vineri, directorul general interimar, liberalul Nicolae Bîtea, a anunțat că Societatea de Transport Public Timișoara a găsit soluția salvatoare pentru a scăpa de datorii: ia un credit. ”BCR a aprobat linia de factoring, avem un plafon maxim de 12 milioane de lei și într-un timp cât mai scurt vom gestiona tot ce înseamnă probleme salariale, plăți către ANAF și tot ce înseamnă partea de plăți către Finanțe. Într-un timp cât mai scurt vor ajunge banii în conturi. La salariați avem restanțe pe luna iulie la TESA și atât. Mai avem avansul pe luna august, pe care sperăm să-l dăm într-un timp cât mai scurt, având în vedere că acum avem linia de factoring. Mai sunt procedurile bancare: noi am semnat contractul, primăria a semnat notificarea de accesibilitate și am trimis către bancă, care urmează să ne trimită înapoi contractul semnat și este în regulă. Dobânda este de trei ori indicele Robor, plus 1,5%. Aș vrea să apreciez implicarea conducerii Primăriei Timișoara și a Consiliului de Administrație privind acest deziderat în ceea ce privește accesarea liniei de factoring”, a declarat Nicolae Bitea, conform Pressalert.ro.