În multe localităţi din judeţul Vâlcea, staţiile de Salvare au un singur medic la câteva zeci de mii de locuitori, iar ambulanţele sunt vechi sau stricate.
Cea mai gravă situaţie se înregistrează în oraşul Drăgăşani, unde există un singur medic şi trei ambulanţe, dintre care funcţionează doar una, şi aia o Dacie Break casată de anul trecut, prin tavanul căreia plouă.
Mai mult decât atât, atunci când echipajele pleacă pe teren, femeia de serviciu preia solicitările telefonice. „Femeia de serviciu a ajuns să coordoneze activitatea la Drăgăşani, iar când pleacă ea, staţia se închide. Noi deservim 16 localităţi cu peste 80.000 de locuitori, distanţele între localităţi sunt foarte mari. Frecvent îi lăsăm pe bolnavi să aştepte o oră, chiar mai mult, până avem o maşină disponibilă”, spune Adi Cristiana Opriţa, singurul medic de la Ambulanţa Drăgăşani. „Altă soluţie nu avem”
Conducerea Serviciului de Ambulanţă susţine că a făcut toate demersurile pentru aprobarea unui post de operator la Drăgăşani. Potrivit directorului medical al Autorităţii de Sănătate Publică Vâlcea, Mariana Popa, situaţia de la Drăgăşani a ajuns şi la urechile reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, instituţie abilitată să aprobe înfiinţarea de posturi de operatori de urgenţă în staţiile din oraşele mari. „Nu am primit răspuns. Până se va aproba, femeia de serviciu va prelua în continuare apelurile de la dispeceratul unic şi le va transmite echipajelor. Altă soluţie nu avem”, recunoaşte Alexandru Maiorescu, directorul Serviciului de Ambulanţă Vâlcea. Probleme cunoscute de autorităţi În replică, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat spune că astfel de substaţii, care nu au operatori specializaţi, există şi în alte ţări europene, cum ar fi Franţa sau Anglia. „Când acestea pleacă pe teren nu mai rămâne nimeni care să preia apelurile. Asta nu înseamnă că pacienţii nu pot beneficia de ajutor de urgenţă. Apelând 112 li se poate trimite Salvare şi din altă zonă, nu doar de la Drăgăneşti”, explică Raed Arafat.
O situaţie similară este şi la Călimăneşti, unde nu există nici măcar un medic, iar pentru cazuri grave sunt chemate ambulanţe de la Râmnicu- Vâlcea. „Timpul de intervenţie, în loc să fie de câteva minute, este de multe ori şi de o jumătate de oră, iar viaţa bolnavului este pusă în pericol. Toate astea se ştiu, dar degeaba, nimic nu se schimbă”, spune Paul Podărelu, director medical la Ambulanţa Vâlcea. Câte un medic şi cel mult două Salvări sunt şi la staţiile din oraşele Brezoi şi Bălceşti.