Cinci cetățeni din Afganistan și Pakistan au fost opriţi la frontiera cu Ungaria. Polițiștii de frontieră au constatat că aceștia erau cu toții solicitanți de azil în țara noastră și că încercau să fugă din România, oentru a ajunge, ilegal, în spațiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiș, au depistat patru cetăţeni din Afganistan și unul din Pakistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, miercuri dimineața în jurul orei 4,30. Aceștia au fost găsiți la Cenad, în timp ce avansau spre graniță. ”În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt patru cetăţeni din Afganistan și unul din Pakistan, dintre care trei bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani și doi minori in vârstă de 15 și 17 ani, toți solicitanți de azil pe teritoriul României. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmand a fi luate măsurile legale care se impun”, a transmis Petre Ionuț Nicola, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timișoara.