Soldatii americani, loviti de "sindromul Irak"

O treime dintre militari se intorc acasa afectati de probleme mentale.

Aproape o treime dintre militarii americani intorsi de pe fronturile din Irak si Afganistan, care au solicitat sprijinul Departamentului pentru problemele veteranilor, sufera de probleme mentale, releva un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din California.

Realizat in colaborare cu Centrul medical pentru veterani de la San Francisco, studiul se bazeaza pe analizarea datelor referitoare la 103.788 de soldati, majoritatea tineri sub 30 de ani.

Dintre acestia, 32.000 au fost diagnosticati cu probleme mentale sau tulburari psihosociale. La mai mult de jumatate dintre acestia, specialistii au identificat doua sau mai multe probleme concomitent.

Aceeasi poveste ca in Vietnam In cele mai multe dintre cazuri este vorba despre stres posttraumatic, tulburare de natura anxioasa ce apare dupa ce o persoana a suferit ori a fost martor la un eveniment traumatic. Acest sindrom poate cauza depresii, dependenta de alcool sau droguri, probleme de memorie etc.

Raportat la numarul total al militarilor reveniti in Irak si Afganistan, un procent de 13% sufera de stres posttraumatic, releva studiul mentionat. Cifra este doar cu putin mai mica decat procentul de 15,2% de soldati cu acelasi sindrom in cazul veteranilor razboiului din Vietnam.

In cadrul populatiei generale, procentul persoanelor suferind de stres posttraumatic este de 3,5%. Militarii cei mai expusi tulburarilor psihice sunt cei foarte tineri, din grupa de varsta 18-24 de ani.

Soldatii isi ineaca amarul in sticle Trupele americane desfasurate in Irak si Afganistan se confrunta si cu o alta problema, cea a excesului de alcool, care sta la originea unui numar crescand de acte de violenta, releva "New York Times". Consumul de bauturi alcoolice este interzis soldatilor americani din aceste tari, ceea ce nu-i impiedica pe soldati sa se imbete frecvent cu bauturi de contrabanda, strecurate in baze de lucratorii civili.

Potrivit unor documente ale Pentagonului, dintre cele 665 de procese intentate unor militari aflati in cele doua tari, in 240 de cazuri, consumul de al-cool sau droguri a jucat un rol impor-tant. Soldatii implicati au fost condam-nati pentru jafuri, violuri ori crime.

Cel mai rasunator caz este cel petrecut la Mahmudiya in martie 2006, cand mai multi membri ai Diviziei 101 Aeropurtate au violat o fata de 14 ani si i-au ucis familia dupa ce se imbatasera cu whisky de productie locala.

"Este clar ca avem o multime de probleme legate de alcool in randurile militarilor", spune psihiatrul Thomas Kosten, de la centrul pentru veterani din Houston. El pune aceste probleme pe seama stresului provocat de munca intr-o zona de razboi. "Recurg la acelasi tratament la care au recurs si militarii din Vietnam. Se refugiaza in bautura si droguri", a declarat Kosten.