Un soldat a fost dat afară din armata vietnameză pentru că a torturat maimuţe. Câteva fotografii cu el, postate pe reţeaua de socializare Facebook, îi arătau în timp ce tortura două maimuţe. Imaginile au atras critici puternice, iar vestea a ajuns până la vârful armatei, care a decis excluderea tânărului soldat.
Alături de soldatul Nguyen Van Quang (20 de ani), alţi doi colegi militari au primit avertismente, dar au scăpat de demitere.
Povestea a început în urmă cu mai bine de o lună, când cei trei soldaţi au cumpărat de la câţiva localnici două maimuţe, pentru care au plătit 57 de dolari. Apoi, le-au torturat şi au angajat alţi localnici să le omoare.
În fotografiile publicate de soldatul Nguyen Van Quang pe contul său de Facebook, una dintre maimuţe avea în gură o ţigară aprinsă.
Primata respectivă, care urma să aibă pui, făcea parte dintr-o specie protejată de lege. După ce a fost omorâtă, soldaţii au fiert-o. Valul de reacţie nu a întârziat să apară, iar ştirea a fost preluată de ziarele online.
Fotografiile au devenit virale şi până la excluderea soldatului din armată nu a mai fost decât un pas.