Sofia Vergara: "Arăt ca un transsexual"

S-o fi plângând de look-ul ei, dar i-a adus destule beneficii, de la prezenţa pe Sesame Street până la o linie vestimentară proprie.

Vergara a interpretat rolul unui transsexual în lungmetrajul "Grilled" (2006) şi, susţine ea, nu i-a fost foarte greu. "Oricum arăt ca un transsexual. Sunt femeie, dar super-exagerată, din cauza pieptului, fundului, machiajului şi accentului", a declarat starul din "O familie modernă" pentru "The Advocate", adăugând: "De câte ori mă pregătesc pentru un eveniment, mă privesc în oglindă şi îmi spun «arăt ca un travestit». Iubesc asta". Actriţa columbiană susţine că are foarte mulţi fani gay, în principal pentru că este "voluptoasă şi puţin exagerată". "Bărbaţii gay îmi spun mereu ce fabuloasă sunt. Cred că îşi doresc să fie Gloria", spune Vergara despre personajul ei din "O familie modernă". I se pare şi că fanii ei o tratează cu respect. De ce? "Pentru că niciodată un tip sau vreo fată n-a venit la mine ca să îmi pipăie fundul", vine replica Sofiei Vergara.

Actriţa recunoaşte că, pe când era tânără, făcea pasiuni pentru alte femei. "Au fost multe, dar o iubesc pe Halle Berry. Este perfecţiunea întruchipată. De câte ori o văd, îmi vine s-o ovaţionez pentru că nu are absolut niciun defect", explică actriţa. Haine pentru orice femeie Înainte să dea lecţii de cultură şi civilizaţie columbiene în episodul "The Latinization of Marco" din show-ul "Sesame Street", alături de co-naţionalul ei, cântăreţul Juanes, Sofia Vergara s-a ocupat intens de linia vestimentară pe care a lansat-o recent. Hainele par rupte din garderoba Gloriei - rochii şi pantaloni mulaţi, culori aprinse şi multe fuste scurte. "Avem multe haine confortabile şi uşor de purtat de către orice femeie. De pildă, rochii care se pot purta cu colanţi sau cu dresuri şi care arată sexy şi aşa", a detaliat actriţa pentru "The Chicago Sun Times" despre produsele din colecţia "Sofia", disponibile la Kmart. "Am vrut întotdeauna să fac designul unei colecţii. Am fost mereu pasionată de modă, de frumuseţe. Dar am vrut să am un parteneriat cu o companie stil Kmart pentru că voiam să creez o linie vestimentară pe care femeile de toate măsurile şi rasele să şi-o poată permite, care să le facă să arate drăguţe şi frumoase fără să cheltuiască mii de dolari", explică vedeta. Întrebată dacă poartă haine din colecţia "Sofia", Vergara răspunde afirmativ. "Tocmai acesta este motivul pentru care am lucrat cu un grup de designeri şi experţi foarte buni. Am contribuit la alegerea tuturor materialelor, modelelor, nasturilor. Tocmai pentru că am vrut să fie hainele pe care le apreciez şi pe care le port", detaliază actriţa columbiană. Refuză ideea de haute couture  Nu, Sofiei Vergara nu i-a trecut prin cap să îşi alăture numele unei colecţii de haine de lux. "Asta nu m-a interesat niciodată. Am vrut să creez o linie vestimentară menită fanelor mele, fetelor care mă abordează întotdeauna, întrebându- mă «De unde ai luat hainele acelea? » sau spunându-mi «Niciodată nu mi-a trecut prin cap să asortez asta cu asta, dar e o idee genială ». Cred că asta e cu adevărat distractiv, să fii capabil să creezi haine drăguţe, care par să fie din colecţii de lux, dar nu sunt", subliniază actriţa columbiană. I se pare că, fiind un sex simbol, are responsabilitatea de a fi mereu îmbrăcată perfect? "Nu, nu e o responsabilitate, dar îmi place să arăt bine, să port haine care se potrivesc. Sunt hispanică. Noi ştim să avem grijă noi de când suntem copii (...) Face parte din cultura mea să mă îmbrac feminin", accentuează Sofia Vergara. "De câte ori mă pregătesc pentru un eveniment, mă privesc în oglindă şi îmi spun «arăt ca un travestit». Iubesc asta." SOFIA VERGARA, actriţă ÎN DIRECT Lipsă de sincronizare pe micul ecran Imediat după ce a pierdut Emmy-ul în favoarea unei actriţe tot din serialul "O familie modernă", Julie Bowen, Sofia Vergara a apărut la "The Late Show", alături de David Letterman. Întâi şi întâi, actriţa i-a făcut morală prezentatorului pentru că a greşit numele serialului în care joacă. Apoi, Vergara a povestit că familia ei din Columbia are cam 400 de membri, dar doar 13 dintre ei i-au fost alături pe covorul roşu.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/oZPnTrsTREE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> După care a mărturisit că, oricum, rudele ei din ţara de baştină confundă ceremonia de decernare a premiilor Emmy cu un concurs de frumuseţe şi că au întrebat-o: "De ce n-ai câştigat? Doar aveai cea mai frumoasă rochie, cea mai frumoasă coafură". Dar apoi lucrurile au luat o turnură diferită căci Vergara nu înţelegea ce spune Letterman, aşa că l-a întrebat: "De ce vorbeşti cu accentul ăsta astăzi? (...) Ai băut?". <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/mlscUU40A9s" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>