La presiunea presei, autorităţile au aflat că şoferul care a omorât 5 oameni în staţia de autobuz din Brăila avea epilepsie. Afirmaţia aparţine purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila, dr. Alina Neacşu.
Carnagiul din Brăila, care s-a soldat cu cinci oameni omorâţi în staţia de autobuz, s-a petrecut luni, în jurul orei 7:00. Un tânăr de 27 de ani a intrat cu viteză mare pe contrasens şi s-a oprit într-un grup de oameni care aşteptau autobuzul spre serviciu. Martorii oculari spun că şoferul pierduse controlul volanului cu câteva momente mai devreme. Medicii sosiţi la faţa locului au constatat decesul celor cinci persoane împrăştiate pe trotuar.
A fost nevoie de echipajele de descarcerare pentru a putea fi scos şoferul, care a fost transportat la spital.
„La ora 7:50, tânărul de 27 de ani a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe cu politraumatism (fractură de femur şi mână). Nu am reuşit să-i facem un examen tomograf abdominal, pentru că greutatea lui depăşea capacitatea de rezistenţă a mesei, (140 kg-n.r.)”, a declarat pentru EVZ prutătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila, dr. Alina Neacşu. Medicul susţine că, la presiunea presei, s-au căutat în baza de date a spitalului informaţii cu privire la antecedentele medicale ale şoferului. Astfel, s-a descoperit că „în septembrie 2015, tânărul s-a prezentat la spital în stare postconvulsivă, dar nu l-am găsit înscris în niciun sistem din ambulatoriu care să ateste că avea reţete medicale pentru starea convulsivă”, relatează medicul. Alina Neacşu susţine că tânărul nu se afla în stare convulsivă când a fost adus la spital în urma accidentului. „El a declarat că nu se ştie bolnav de nimic, dar trebuie avut în vedere faptul că era în stare de şoc, în urma accidentului. Acest lucru nu exclude însă posibilitatea să fie bolnav”, a precizat purtătorul de cuvânt. În plus, spitalul nu poate face investigaţii dacă tânărul a fost înregistrat la vreun medic de familie sau de specialitate. „Vizele pentru obţinerea carnetului de conducere le poate da orice clinică. Există un formular tip, în care fiecare persoană declară pe propria răspundere dacă are sau nu afecţiuni neuropsihice. Poliţia s-a autosesizat şi face cercetări”, a comentat dr. Alina Neacşu.