Anunț IMPORTANT pentru ȘOFERII din România. Decizie luată de CNAIR în legătură cu două TAXE

Șoferii care doresc să își plătească rovinieta sau tariful de pod în următoarea perioadă trebuie să aibă în vedere anunțul făcut de CNAIR.

Sistemul informatic destinat plăţii rovinietei şi a tarifului de pod va funcţiona cu intermitenţe în perioada 31 octombrie - 3 noiembrie, în intervalul orar 1:00 - 2:00, ca urmare a unor lucrări de mentenanţă.

 Anunțul a fost făcut luni, într-un comunicat de presă, sub semnătura Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 

Potrivit sursei citate, în acest interval este posibil ca emiterea rovinietelor şi a peajelor să fie îngreunată sau întreruptă, iar în această situaţie achitarea peajului pentru trecerile efectuate pe podurile peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă, în datele de 31 octombrie, 1, 2 şi 3 noiembrie 2017, se poate realiza până cel mai târziu la ora 24:00 a zilei următoare, anunță Agerpres. 

De asemenea, utilizatorii reţelei de drumuri naţionale care folosesc pe 31 octombrie, 1, 2 şi 3 noiembrie 2017 infrastructura pentru care se aplică tariful de utilizare pot achita rovinieta până cel mai târziu la miezul nopţii.