Filippos Kritiotis, ambasadorul Ciprului la București, a fost găsit mort în locuința diplomatică.
Polițiștii au fost chemați să intervină de urgență la reședința ambasadorului Republicii Cipru la București. Un angajat al ambasadei a mers la locuința ambasadorului pentru a vedea de ce acesta nu răspunde la telefon de mai bine de 36 de ore și a avut neplăcuta surpriză să îl găsească pe diplomat mort, în pat.
La fața locului au ajuns de urgență un procuror, un echipaj de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din București și un echipaj medical, care nu a făcut altceva decât să constate decesul, semnele morții fiind instalate de mai bine de 36 de ore.
Cadavrul ambasadorului Ciprului în România, Filippos Kritiotis, a fost transportat la INML pentru efectuarea autopsiei. Polițiștii de la Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei au deschis un dosar pentrui moarte suspectă, dar cel mai probabil acesta va fi clasat, după concluziile medico legale care vor fi transcrise de medicul legist în raportul de autopsie, care se va putea face doar cu acordul familiei din Cipru, care este așteptată să sosească de urgență la București. Legistul care a fost la fața locului a opinat că semnele cadaverice indică faptul că ambasadorul a murit ca urmare a unui infarct miocardic.
Moartea subită a ambasadorului Filippos Kritiotis a fost anunțată în Cipru, de către Ministerul de Externe: ”Cu tristețe și emoție profundă ne luăm rămas bun de la distinsul nostru coleg, ambasadorul Republicii Cipru la București, Filippo Kritiotis, care a murit brusc duminică dimineață” arată comunicatul publicat pe site-ul pio.gov.cy.
Filippos Kritiotis avea o experiență de 27 de ani în cadrul Ministerului de Extern al Republicii Cipru, a fost Înalt Comisar al Ciprului în Australia și ambasador al Ciprului în Finlanda și România. Ambasadorul era căsătorit și avea o fiică.