Medicii de la Spitalul de Arşi au confirmat că trei dintre cele 27 de victimele incendiului de la clubul Colectiv iinternate la această unitate spitalicească au murit din cauza infecţiilor interspitaliceşti. Totodată, aceştia au declarat că există posibiliatea ca pacienţii transferaţi în spitalele din străinătate să fi plecat cu infecţii din România.
Medicul Adrian Stănculea a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că au fost 27 de bolnavi internați la Spitalul de Arşi din Capitală din care au decedat șase, iar trei dintre ei și-au pierdut viața din cauza infecțiilor.
Întrebat dacă şi dintre cei transferaţi în străinătate ar fi putut muri din această cauză, directorul insituţiei a declarat că nu se poate pronunţa.
“Mi-e greu să zic, probabil că da. Au plecat cu culture sterile. Există însă diferenţă mare între contaminare şi infecţie. MI-e greu să zic de ce au decedat în străinătate”, a declarat directorului Spitalului de Arşi, Cristian Niţescu.