Un val național de indignare a fost stârnit de faptul că vineri 26 iulie 2019 în urma unui apel disperat la 112 al unei fate pentru a fi salvată, autoritățile și-au dat proba incompetenței.
Bâlbe pe bandă rulanta, imposibilitatea localizării, iar mai apoi polițiștii și procurorii au stat la ușa agresorului o noapte întreagă.
Prima grijă a procurorilor activiști a fost că procurorul de caz de la Parchetul Judecătoriei Caracal șă fie scos basma curată prin orice mijloac, chiar daca asta însemna chiar divulgarea de informații nepublice din anchetă.
Încă din acea seară, procurorii distribuiau pe WhatsApp un mesaj care ar fi provenit chiar de la procurorul Cristian Ovidiu Popescu, cel care a așteptat o noapte întreagă în fața casei lui Dincă.
,,Multumesc colegilor pentru pozitia luată si pentru ajutor. Sunt procurorul de caz si pot sa va prezint situația reală. Dosarul s-a înregistrat la parchet la ora 15, 30. Imediat am emis ord. provizorie pe 48 ore pt. interceptare si localizare 3 nr. de telefon, al victimei, cel de pe care s-a apelat 112 și cel de pe care a fost sunata mama, de un necunoscut.
În jurul orei 19,15, am avut informația că fata ar putea fi la trei adrese dintr-o comună învecinată. La 19,50 aveam mandatele și la 19,58 intrăm în locații.
Am fost sesizați joi, la ora 15, 30. Fata era dispărută de miercuri, părinții au sesizat joi dimineață dispariția, la poliție, convorbirea la 112 a avut loc la ora 11.
În urma efectuării perchezitiilor si a verificărilor în zonă, nu s-a descoperit nimic relevant. Activitatea s-a terminat pe la ora 21.
Am continuat apoi verificările prin vizionarea tuturor imaginilor stocate de camerele de supraveghere de pe presupusul traseu al mașinii. 5 camere de supraveghere, toate private. La un moment dat colegul de la DIICOT Dolj, ce avea dosarul cu dispariția fetei din luna aprilie, ne-a furnizat informația că in cazul lor ar aparea o masina marca Renault tip break si ne-a dat si imaginea. Am cautat pe imagini o mașină, care să corespundă și, cu greutate, am aflat la ora 2,00, proprietarul acelei masini.
Din momentul identificării proprietarului mașinii, au fost trimise echipe în zonă, pentru verificări și nu a fost identificată nici o activitate, cu atât mai puțin suspectă.
Am solicitat mandate de percheziție la adresa bănuitului și la alte două adrese, cu care acesta avea legături, în jurul orei 2,20. Anunțase din timp, ora 23, judecătorul de serviciu ca s-ar putea sa-l solicit în acea noapte. La ora 3,05 am luat mandatele de la judecătorie si le-am dat ofițerului de serviciu de la poliție, în jurul orei 3,15. Acesta mi-a spus că la poliție nu mai e nimeni din echipa.
Localizarea a fost pe o arie mare, într-o zona cu câteva sute de case. Nu ne-a ajutat cu mare lucru.
La ora 2,00, când s-a aflat potențialul autor, victima nu mai era în viață.
Cel mai probabil, după ce autorul a aflat că aceasta a sunat la 112, a turbat, a strâns-o de gât și a ars-o într-un butoi din curte, unde au si fost găsite oasele în cenușă.
Singurele detalii date de fată au fost că vede pe geam un brad, un nuc, niște câini, o mașină si un gard roșu. Nu a zis nimic de service. Nu au fost apeluri la 112 de la vecini care sa spuna că aud țipete", este mesajul care a ,,circulat" pe 26 şi 27 iulie pe WhatsApp, între procurori și prerzentat de Stiripesurse.ro.