O femeie de 36 de ani din Marea Britanie suferă de o boală extrem de rară: are picioare gigantice, dar de de la brâu în sus este silfidă. Acum doi ani a fost nevoită să-şi amputeze un picior, care însă a început să crească la loc foarte repede, relatează dailymail.co.uk.
Mandy Sellars, din Lancashire, a avut o infecţie la un picior, iar medicii au fost nevoiţi să i-l amputeze pentru a-i salva viaţa. La 22 de luni după operaţie însă piciorul a început să crească la loc cu repeziciune. Piciorul ei cântăreşte aproape 20 de kilograme şi are o circumferinţă de 1 metru. "Îmi amintesc că într-un restaurant, cineva a rămas şocat şi imediat s-a întors să le zică şi celorlaţi. Nu mă deranjează că se uită copiii la mine, îi înţeleg, dar adulţii ar trebui să fie mai îngăduitori", povesteşte femeia. Între timp, Mandy încearcă să se mişte cât poate de mult şi să ducă o viaţă aproape normală. În lume, 120 de oameni suferă de sindromul Proteus, care implică o dezvoltare anormală a oaselor, capului şi alte simptome. Mandy nu şi-a pierdut speranţa că se va găsi un leac şi pentru boala ei.