ȘOC pe PIAȚA PRODUSELOR DE LUX. Producătorul de CRISTAL BACCARAT a vândut afacerea LEGENDARĂ

Producătorul de cristal de lux Baccarat, înfiinţat în urmă cu 250 de ani în estul Franţei, a anunţat vineri că va fi preluat de fondul chinez de investiţii Fortune Fountain Capital (FFC), informează AFP.

Înfiinţată în anul 1764 printr-un decret al regelui Ludovic al XV-lea, Baccarat este renumit pentru paharele sale de şampanie care costă chiar şi 990 de dolari sau candelabre care costă mai multe mii de dolari. Compania este un simbol al luxului francez şi are aproximativ 500 de angajaţi, iar în 2016 a realizat un profit de 2,2 milioane de euro la o cifră de afaceri de 148 de milioane de euro.

FFC a semnat o promisiune irevocabilă de achiziţie cu fondurile americane Starwood Capital Group şi L Catterton pentru a le achiziţiona participaţia lor de aproximativ 88,8% din acţiunile Baccarat, a precizat compania franceză într-un comunicat, citat de Agerpres. Potrivit termenilor acordului Fortune Fountain Capital va plăti 222,70 de euro pentru fiecare acţiune Baccarat, ceea ce evaluează compania la 185 milioane de euro.

"Dacă această tranzacţie se va concretiza, va permite Baccarat să îşi accelereze planurile strategice pe piaţa internaţională, în special în Asia şi Orientul Mijlociu", a informat Baccarat, adăugând că FCC a promis că va menţine producţia şi locurile de muncă în oraşul francez care a dat numele companiei.