FC Barcelona a pierdut partida disputată, duminică, în deplasare, cu Deportivo La Coruna (scor 1-2), în etapa a 27-a a Primerei Division
Deportivo La Coruna, echipa la care evoluează atacantul Florin Andone, a dat lovitura, duminică, în confruntarea disputată pe teren propriu cu FC Barcelona. Galicienii s-au impus cu scorul de 2-1, în runda a 27-a a campionatului Spaniei. Gazdele au deschis scorul prin Mato Joselu, în minutul 40, oaspeții au egalat imediat după odihnă, datorită reușitei lui Luis Suarez (46). Golul victoriei i-a aparținut lui Alex Bergantinos, în minutul 74. Suspendat, Florin Andone n-a evoluat în această confruntare. După acest rezultat, Barcelona se află pe prima poziție a clasamentului, cu 60 de puncte, și este urmată de Real Madrid, 59 de puncte și două meciuri în minus. Deportivo este pe poziția a 15-a, cu 27 de puncte.