Robert De Niro, în vârstă de 75 de ani, se desparte de soția Grace Hightower, în vârstă de 63 de ani, după mai bine de 20 de ani de căsătorie
O sursă apropiată de cuplu a confirmat că nu mai trăiesc împreună.
Este a doua despărțire pentru acest cuplu, care s-a mai despărțit și în 1999, dar nu a finalizat niciodată divorțul Cuplul s-a reunit, reînnoind jurămintele de căsătorie în 2004.
Ei au doi copii: Elliot de 20 de ani și Helen de șase ani. De Niro a mai fost căsătorit cu Diahnne Abbott. Cu aceasta a avut doi copii - fiica Drena și fiul Raphael, din 1976 până în 1988.
Premiat cu Oscar pentru „The Godfather: Part II” (1974) şi „Raging Bull” (1980), De Niro s-a căsătorit cu Hightower, cunoscută pentru serialul „NYPD Blue” şi rolurile din lungmetrajele „Precious” şi „The Paperboy”, în 1997.
Au împreună un fiu în vârstă de 20 de ani şi o fiică în vârstă de 6 ani.
Cei doi s-au mai despărţit înainte, De Niro a depuse actele pentru divorţ în 1999. Cinci ani mai târziu, el şi Hightower şi-au reînnoit jurămintele.
Acesta este al doilea mariaj al actorului în vârstă de 75 de ani. El a mai fost căsătorit 12 ani cu Diahnne Abbott, cu care are doi copii. De Niro mai are doi copii şi cu Toukie Smith.
Pentru Hightower, în vârstă de 63 de ani, căsătoria cu De Niro este prima.