Iulian Șerban Sănducu, șoferul unui VW Toareg, care în 2015 a oripilat o țară întreagă cu tupeul său, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, cu executare, fiind găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. În plus, judecătorii au dispus confiscarea mașinii.
Sănducu era la volanul mașinii sale de teren, iar la un moment dat, deranjat de un autoturism Logan, care circula regulamentar, a efectuat o manevră bruscă la dreaptă. Pentru a evita impactul violent, șoferul Logan-ului, Florin Constantin a tras brusc de volan, spre dreaptă, și a ieșit în afara părții carosabile, foarte aproape de un cap de pod. Totul s-a întâmplat în apropierea Fântânii Miorița din București.
Șicana în trafic a fost interpretată de procurori ca fiind comiterea unei infracțiuni de tentative de omor. Dosarul a fost trimis în judecată la Tribunalul București, unde Sănducu, care este controlor de trafic aerian, a fost achitat. La apel, lucrurile s-au schimbat radical pentru șoferul nervos, cei doi magistrați considerând că fapta a existat, și că șicana acestuia le putea aduce moartea celor doi soți Constantin, aflați Dacia Logan. Drept urmare, Sănducu a fost condamnat la cinci ani cu executare. Culmea este faptul că în mașina condusă de Iulian Sănducu, se afla și fiica acestuia de șase ani, la vremea respectivă.
Decizia judecătorilor este una dură. ”Condamnă pe inculpatul Sănducu Iulian Șerban la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat. În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.p. dispune luarea măsurii confiscării speciale a autoturismului marca VOLKSWAGEN, model TOUAREG, an de fabricație 2014 ... Admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile Constantin Florin, Constantin Ion, Constantin Aurora și Brad Cristina Iuliana și obligă inculpatul la plata către acestea a următoarelor sume, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale: - 4.000 euro, către fiecare dintre părţile civile Constantin Florin și Brad Cristina Iuliana; - 3.000 euro, către fiecare dintre părţile civile Constantin Ion şi Constantin Aurora”.
I-a dat cu farul să se dea la o parte
Procurorii care au anchetat cazul au stabilit că autoturismul Logan circula în fața VW Touareg, condus de Sănducu, pe banda a treia de circulație, pe Șoseaua Kiseleff, cu direcția de mers spre Șoseaua București - Ploiești. La un moment dat, Sănducu a început să dea ”flash-uri”, semnalizându-l pe șoferul Daciei Logan să părăsească banda de circulație pentru a-i face loc să treacă. Procurorii au stabilt că șoferul Daciei Logan nu se putea retrage deoarece, pe celelalte două benzi de circulație se aflau alte mașini. „Acest mod de deplasare relevă în mod obiectiv comportamentul rutier şicanator al inculpatului, cu scopul de o determina pe persoana vătămată să elibereze banda a treia de circulaţie, deşi condiţiile de trafic nu îi permiteau acest lucru“, se arată în propunerea de arestare preventivă făcută de procurori pe numele lui Sănducu, la scurt timp după această faptă. Astfel, mai spun procurorii, după ce a reușit să se încadreze pe banda a doua de circulație, Florin Constantin a fost ajuns din spate de Touareg-ul condus de Sănducu și atunci s-a întâmplat întreaga poveste. „A frânat brusc şi a virat violent spre dreapta, cu o viteză de aproximativ 80 km/h, în direcţia autoturismului Dacia Logan (care rula atunci cu aproximativ 75 km/h), intrând în coliziune cu acesta în mod intenţionat. Impactul a fost însă extrem de violent, astfel încât victimele au fost expuse iminenţei unei coliziuni fatale cu alţi participanţi la trafic (vehicule ori pietoni), neproducerea rezultatului letal datorându-se exclusiv hazardului, fiind independentă de voinţa inculpatului. Astfel, ca urmare a acestui impact provocat intenţionat de către inculpat, autoturismul marca DACIA Logan a fost proiectat pe banda unu, unde a acroşat uşor un autoturism marca VOLKSWAGEN Golf, de culoare albă, după care, părăsind partea carosabilă, a intrat pe trotuar, trecând la foarte mică distanţă de un pieton”, au arătat procurorii, care mai susțin că în urma acestei manevre, cauciucurile autoturismului Logan a ieșit de pe jenți, după care mașina a intrat pe spațiul verde.