Reportaj. Slujbă cu restricții. Curaj, credință și îndemn: Nu vă temeți, dar rugați-vă de acasă!

La Catedrala Patriarhală, ultima slujbă înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței militare care limitează accesul, chiar și la întrunirile religioase, s-a desfășurat în aer liber, cu acces restrâns. Oamenii prezenți, tineri sau bătrâni, aveau convingerea că puterea Dumnezeiască este mai mare decât Coronavirus

Restricții drastice și lume puțină la slujba din a treia duminică a Postului Paștelui, la Catedrala Patriarhală. S-au încumetat, însă, să vină să asculte ultima liturghie pe Dealul Mitropoliei, dedicată cinstirii Sfintei Cruci, circa 100 de români, înainte de a intrare în vigoare Ordonanța militară 1/2020 care restricționează întrunirile religioase.

O atmosferă mohorâtă, vreme rece, dar întreținută de membrii corului bisericesc care, între cuvintele duhovnicești spuse de preoți, răscoleau sufletele creștinilor cu acele cântece religioase care intră la inima românului.

„Puteau fi mai mulți. Dar sunt impuse restricții și Jandarmeria nu i-a putut lăsa...”, ne-a mărturisit unul dintre preoți.

Într-adevăr, la intrarea pe Dealul Mitropoliei, jandarmii au pus garduri și cei care doreau să meargă spre Catedrala Patriarhală o puteau face doar pe trotuar. Oamenii legii aveau măști și mănuși. Dintre credincioși, mai puțin.

La slujba care a avut loc lângă Catedrală oficiau trei preoți. Nu era Prea Fericitul Daniel. Ne-a explicat de ce purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu....

„Pentru a oferi un exemplu tuturor credincioșilor care sunt îndemnați că în această perioada critică să se roage acasă, Părintele Patriarh a oficiat Sfnta Liturghie în paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Resedința Patriarhală într-un sobor foarte restrâns: un preot, doi diacani, un paraclisier și doi cântăreți”, a preizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Patriarhul României a făcut un apel la întărirea în credinţă pentru a depăşi situaţia cauzată de actuala pandemie, în Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti:

„În aceste zile de grea încercare, când crucea suferinţei din cauza epidemiei actuale este prezentă în aproape toată lumea, noi trebuie să ne întărim în credinţă, să biruim frica prin credinţă şi să intensificăm credinţa prin rugăciune şi prin fapte bune. Numai iubind pe Dumnezeu mai mult în rugăciune, şi pe semenii noştri prin fapte bune, biruim frica şi transformăm teama în curaj şi speranţă”, a îndemnat Preafericirea Sa.

La slujba de lângă Catedrala Patriarhală, tineri, oameni între două vârste, dar și bătrâni stăteau în genunchi pe piatra cubică. O femeie în vârstă și-a adus un scăunel pescăresc de acasă.

Un bătrân stătea, în genunchi, pe un cojoc, lângă gardul mitropoliei, înconjurat de proumbei...

O parte stăteau la adăpost, lipiți de zidurile bisericii. Unii în genunchi, alții în picioare. Erau și persoane care ascultau de la distanță. Printre ei, personaje îmbrăcate elegant care își camuflaseră bine chipul cu fulare...

Nu erau lipiți unul de altul decât câte un cuplu care ascultau, în liniște, slujba.

Un bătrân de 72 de ani care suferise un atac vascular cerebral a urcat, în cârjă, Dealul Mitropoliei. L-am întrebat de ce s-a încumentat să iasă afară, în plină epidemie de Coronavirus:

„Eu nu bag în seamă astea. Sfânul e mai tare decât toate. Și, acum, nu am nimic. Analizele mi-au ieșit bine. Am recomandare de la doctor să fac mișcare. Să dea Dumnezeu bine la toată lumea”, a răspuns Ion Hărăscu

Două doamne, Maria și Dana, de 75 și, rspeectiv, 57 de ani mi-au spus,după terminarea slujbei, că „la Dumnezeu ne este nădejdea”, atunci când le-am întrebat cum se descurcă în această perioadă de restriște. „Numai să nu ne ia bisericile. Căci asta ne-a mai rămas”, spunea doamna în vârstă.

„Cum vă păziți de Coronavirus”, am întrebat. „Eu nu, nu mi-e frică. Am 75 de ani, dar nu mi-e frică”, a răspuns Maria. Dana a intervenit: „Stăm acasă. Doar la slujbă am venit”.

Un tânăr de 32 de ani susține că nu trebuie închise bisericile. „În vremuri de restriște, în timpul molimelor mari care au avut loc de-a lungul istoriei, bisericile nu s-au închis, iar slujbele și sfintele moaște au vindecat mulți creștini”, susține tânărul.

Preoții au dat dovadă de curaj și, înainte de încheierea slujbei, au împărțit anafură credincioșilor.

O bună parte dintre aceștia s-au și împărtășit. În liniște și într-o ordine demnă. La distanță unii de alții...

La final, unii dintre duhovnici îi sfătuiau pe credincioși. „Nu vă fie frică, doamna doctor! Au fost și situații mai grave peste care am trecut. Frica nu este un factor bun și nici sănătos”, l-am auzit cum îi spunea unul dintre slujitorii bisericii unei doamne care a venit să ceară sprijin duhovnicesc.