CS „U” Craiova și-a inaugurat, vineri, noul stadion, și a disputat un meci în compania celor de la Slavia Praga. Cehii s-au impus cu 4-0.
Aproape 30.000 de spectatori au participat, vineri, la inaugurarea noului stadion „Ion Oblemenco” din Craiova. Prima partidă jucată pe moderna arenă a fost amicalul dintre CS „U” și Slavia Praga, încheiat cu o înfrângere drastică a gazdelor. Cehii au învins cu scorul de 4-0, datorită golurilor marcate de Milan Skoda (35, 42), Pavel Bucha (67) și Mick van Buren (76) și le-au umbrit bucuria „alb-albaștrilor”. Juctorii olteni au intrat pe teren, înaintea confruntării, cu un banner pe care scria „Bine ați revenit acasă”. De asemenea, Ion Oblemenco, fostul mare golgheter al Universității, a fost portretizat cu o coregrafie 3D.