Ascunsă între păduri bătrâne de conifere care par că înţeapă cerul cu vârful lor, staţiunea balneoclimaterică Slănic Moldova era până nu demult supranumită „Perla Moldovei”. Acum, apa iute a răului Slănic se loveşte de pietre, şerpuind printre case şi complexe de tratament închise.
Dacă ajungi în Slănic Moldova în prag de seară şi nu ai deja o cameră rezervată, lucrurile se pot complica. Străzile nu sunt foarte bine iluminate şi, la finele lunii mai, multe pensiuni erau cufundate în beznă. Pe multe dintre ele avea atârnau anunţuri seci „De vânzare”, urmate de numărul de telefon al proprietarilor care vor să scape de ele. Alţi administratori au lăsat obloanele trase deoarece nu au clienţi, iar costurile de întreţinere sunt mari.
Urcând pe firul apei, care curge când de o parte, când de alta a drumului, călătorul prins de noapte pe drum ajunge în inima staţiunii. Aici, câteva hoteluri cu câţiva clienţi. Peste tot, lumina este aproape difuză, de parcă întregul orăşel este într-o stare continuă de somn.
Dimineaţa, lucrurile se schimbă: în inima târgului se forează de zor. S-a început construcţia unui teatru de vară, însă constructorii au descoperit numeroase cursuri de apă subterane, când lucrările erau deja avansate. De aceea, încearcă să capteze apa şi să monteze nişte tuburi pentru colectarea ei. Toate bune şi frumoase, numai dacă nu eşti cazat la hotelurile din centrul staţiunii, căci maşinăriile se pornesc încă de la primele ore ale dimineaţii. Seara, în locul zgomotului produs de ele se aude susurul apei şi cântecul greierilor.
Mai sus de locul unde sapă constructorii zac în paragină un hotel şi două pensiuni, din care au rămas doar ziduri goale şi resturi din dantelăriile din lemn de altădată. Alte vile sunt în conservare.
Dacă nu ştii ce să cauţi în Slănic, ei bine poţi găsi „cazare şi masă”. Cam aşa sună oferta celor mai multe pensiuni. Alţi administratori au construit şi piscine acoperite sau minicentre spa, unde poţi face un masaj sau o baie cu apă sărată, căci centrele de tratament de altă dată au fost uitate în mizerie. Totuşi, situaţiile în care găseşti o ofertă completă în acelaşi loc le numeri pe degetele de la o mână şi rămâi cu degete nenumărate.
Explicaţia localnicilor este simplă: nu sunt bani.
„Înainte veneau, domnule, oamenii prin sindicate. Era plin pe aici din mai până în octombrie, nu aveai loc să treci pe la izvoare. Acum nu mai are lumea bani”, explică unul dintre angajaţii de la primărie, însărcinat cu pavarea unei bucăţi din alea care duce către izvoarele cu ape tămăduitoare. Bărbatul l-a văzut pe Ceauşescu, la inaugurarea unui hotel, în anii ’70. Acum, în locul bazei de tratament din hotel creşte un pom.
Aplecat asupra dalelor din piatră, omul spune că nu am ajuns în Slănic la vremea potrivită: de abia de pe la jumătatea lui iunie se deschide sezonul, se cântă muzică în parc până seara şi turiştii merg în şiruri de la un izvor la altul. Colegii lui, angajaţi tot la primărie, pregătesc alte zone din oraş pentru a-i primi pe turiştii care vor veni la deschiderea sezonului. Numai că, dacă la Slănic Moldova sezonul se deschide după 15 iunie şi uneori chiar şi pe la 1 iunie, bulgarii deja numără banii primiţi de la clienţii din străinătate. La noi, străinii nu mai vin decât în număr foarte mic.