Producătorii de înghețată folosesc o serie de ingrediente care, în timp, pot duce la apariția unor boli inflamatorii cronice, avertizează cercetătorii de la Universitatea din Albeta, Canada.
Cercetătorii canadieni au făcut această descoperire în urma unor experimente făcute pe șoareci, pe care i-au hrănit cu emulsificatori folosiţi în hrana procesată, în urma cărora a rezultat faptul că prezentau un risc mare de apariţie a unor boli metabolice şi a unor boli inflamatorii intestinale.
"Mesajul este foarte clar, schimbările apărute în sursele noastre de hrană alterează flora intestinală şi ne afectează sănătatea", explică microbiologul Laren Madsen, potrivit Science Mag.
Autorii nu au confirmat însă că există efecte similare şi în cazul oamenilor, dar sugerează că aceste ingrediente perturbează bariera dintre sistemul imunitar şi flora intestinală, aceasta ajutându-ne să luptăm împotriva infecţiilor şi a alergenilor rezistenţi, dar pne și oate ataca mucoasa intestinală.
Astfel, dacă bacteriile ajung la celulele instestinale, pot stimula sistemul imunitar, determinând apariția unor inflamaţii. Ulterior, se poate ajunge chiar la o boală inflamatorie a intestinelor, care cauzează diaree, oboseală şi dureri abdominale. Iar inflamarea cronică poate duce la apariţia obezităţii şi la creşterea tensiunii.
Nu în ultimul rând, pacienţii cu o astfel de inflamare sunt predispuţi la boli cardiace şi la diabet.