A treia generaţie a celebrului model Skoda Octavia urmează a fi prezentă, în premieră mondială, la viitoarea ediţie a Salonului auto de la Geneva, care va avea loc la primăvară.
După a şaptea generaţie Volkswagen şi noul Seat Leon, a venit rândul modelului Skoda Octavia, alt celebru compact din portofoliul grupului auto Volkswagen. să se pregătească de relansare.
A treia generaţie a gamei Skoda Octavia urmează a fi prezentă, în premieră mondială, la viitoarea ediţie a Salonului auto de la Geneva, care va avea loc la primăvară.
Au apărut deja primele imagini cu noua Skoda Octavia, surprinse în timpul testelor premergătoare lansării.
Din păcate, din cauza modului profesionist în care a fost camuflată maşina, instantaneele nu prea permit schiţarea unei prime impresii despre direcţia estetică aleasă de producătorul din Cehia.
Ne putem gândi însă că, în tradiţia Volkswagen, şi noua Skoda Octavia va face obiectul unei evoluţii estetice, nu a unei revoluţii.
Skoda Octavia (berlină cu hayon) concurează, pe segmentul C, cu sedanuri compacte "clasice" precum Opel Astra Sedan, Ford Focus Sedan sau Renault Fluence.