Situație tragicomică în județul Argeș. O tânără în vârstă de 18 ani care trebuia să fie în carantină, a fost prinsă de autorități în timp ce se ducea să își înșele soțul.
Femeia și soțul acesteia se întorseseră recent dintr-o țară aflată în „Zona Roșie”.
Aceasta a fost prinsă de poliţişti într-o mașină împreună cu doi bărbați și a fost amendată.
„În ziua de 4 aprilie, poliţiştii argeşeni au depistat un autoturism în care se aflau o tânără de 18 ani care avea stabilită măsura izolării la domiciliu, iar în acelaşi autoturism, împreună cu aceasta, se mai aflau doi bărbaţi de 24 şi 25 de ani. Ca urmare a încălcării măsurii de izolare la domiciliu, a fost dispusă introducerea în carantină instituţionalizată faţă de tânăra care nu a respectat măsura iniţială” se precizează într-un comunicat transmis duminică de Instituţia Prefectului Argeş.
Potrivit Instituţiei Prefectului Argeş, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au dispus şi pentru cei doi bărbaţi aceeaşi măsură, de introducere în carantină instituţionalizată.
Cei trei au primit amenzi în valoare de 15,000 de lei pentru nerespectarea prevederilor specifice stării de urgenţă.