Situație revoltătoare! Aproape 100 de pensionari trebuie să returneze banii primiți drept ajutoare financiare în luna ianuarie. După ce au verificat dosarele ieșenilor, cei de la Casa de Pensii au descoperit debite în valoare de peste 95.000 de lei. Este vorba despre pensia în plus pe care românii au primit-o la începutul anului.
S-a ajuns la această situație după ce specialiștii Casei de Pensii Iași au verificat dosarele pensionarilor care au primit ajutoarele financiare în valoare de maxim 1.600 de lei în luna ianuarie 2022. În urma verificărilor, au ajuns la concluzia că o parte dintre aceștia sunt buni de plată pentru că au primit banii necuvenit. Astfel, 95 de persoane trebuie să returneze 95.100 de lei.
Iar acum pensionari vizaţi trebuie să returneze banii
„Le-am făcut debit pentru că au încasat necuvenit, în ianuarie 2022, ajutorul financiar reglementat de OUG 132/2021. Suma totală ce trebuie returnată este de 95.100 de lei. Debitele sunt cuprinse între 400 și 1.200 de lei”, a spus Maria Andronache, director al Casei de Pensii Iași. Mai mult, 800 de pensionari nu au primit ajutorul financiar în luna ianuarie 2022, chiar dacă se încadrau. Totuși, aceștia urmează să primească banii în luna aprilie, spun cei de la Casa de Pensii Iași.
Marius Budăi, a spus la începutul anului că „nu s-au descoperit greșeli la calcului ajutorului dat pensionarilor, cel de maxim 1600 de lei”. Totodată, în luna ianuarie 2022, după ce au fost făcute plățile către pensionari, ieșenii au depus sesizări la Casa de Pensii, fiind nemulțumiți că nu au primit ajutorul financiar de maximum 1.200 de lei în luna ianuarie 2022, chiar dacă se încadrau în plafonul stabilit de Ordonanța de Urgență
Pensionarii din Iași au primit ajutoare financiare în valoare de 91 de milioane de lei
Ordonanţa de Urgenţă prevedea acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toţi cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei în luna ianuarie 2022.
Numărul total de beneficiari de ajutor financiar, din Iași, este de 85.536 de persoane. Din aceștia, 47.507 au venituri mai mici sau egale cu 1.000 de lei și au primit în ianuarie 1.200 de lei. Un număr de 38.029 de pensionari cu venituri între 1.000-1600 lei, inclusiv, au primit diferența până la 2.200 de lei, informează Capital.