Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus, în Italia, ar putea fi de zece ori mai mare decât cel anunțat oficial, susține şeful Protecţiei Civile din Peninsulă, Angelo Borrelli. Potrivit acestuia, numărul real al celor care au luat virusul se cifrează la 600.000. Angelo Borelli și-a exprimat temerile într-un interviu acordat publicației La Repubblica.
Având în vedere că boala COVID-19 este prezentă în formă gravă doar la o mică parte din persoanele infectate, reiese că cifrele anunţate de Protecţia Civilă reprezintă un procent destul de mic din numărul persoanelor infectate în Italia. Șeful Protecției Civile italiene spune că la fiecare caz de contaminare înregistrat oficial mai există încă zece neluate în considerare. Astfel, potrivit acestuia, în loc de 63.000 de cazuri anunțate oficial, în Italia s-ar putea să fie în jur de 600.000.
Angelo Borrelli a precizat că va continua să prezinte situația îmbolnăvirilor, chiar dacă datele nu sunt cele corecte în totalitate.
„Pot fi date imperfecte, dar încă din prima zi am dat asigurări că voi spune adevărul, este un angajament pe care mi l-am asumat faţă de ţară. Dacă renunţăm vom fi acuzaţi că avem lucruri de ascuns”, a explicat el.
Potrivit datelor oferite de Borrelli, luni, numărul morţilor de coronavirus în Italia a ajuns la 6.077, o creştere cu 602 cazuri în doar 24 de ore, reprezentând cu toate acestea a doua zi consecutivă de scădere a numărului deceselor. Numărul persoanelor bolnave în prezent este de 50.418, o creştere cu 3.780 a cazurilor pozitive faţă de cele înregistrate duminică, în timp ce numărul total al persoanelor contaminate cu noul virus a ajuns la 63.000.