SITUAŢIE INCREDIBILĂ într-o bibliotecă din San Francisco. Carte restituită după 100 de ani. Cum a fost posibil

Volumul de povestiri „Quarante minutes de retard” („40 de minute de întârziere”) de Francis Hopkinson Smith a fost împrumutat de la Biblioteca publică din San Francisco în anul 1917 şi a fost returnat bibliotecii în 2017, informează San Francisco Chronicle.

Phoebe Webb a împrumutat cartea în 1917 şi, la scurtă vreme, a încetat din viaţă. În 1996, strănepotul doamnei Webb a găsit, într-un cufăr prăfuit, volumul şi, deschizându-l, a observat fişa de împrumut datând din 1917. A vrut să returneze cartea, dar a aflat că, dacă o va face, va trebui să plătească şi o amendă consistentă, aşa că a renunţat.

La începutul acestui an, în încercarea de a recupera cele 55.000 de volume care au nu i-au mai fost returnate, biblioteca a iniţiat un program de amnistie, numit „Five Forgiveness Program”, prin care cei care vor returna cărţile împrumutate vor fi exoneraţi de plata amenzilor pentru întârziere.

După adoptarea acestei măsuri, Johnson Webb, strănepotul celei care împrumutase cartea, a returnat volumul Bibliotecii publice din San Francisco, fără a mai fi nevoit să plătească amenda, care se ridica la 3.650 de dolari.

Francis Hopkinson Smith, autorul cărţii, a fost un scriitor, artist şi inginer american. Printre altele, cea mai cunoscută realizare inginerească a sa a fost realizarea fundaţiei pentru Statuia Libertăţii.