Profesorii și părinții elevilor de la Colegiul Național „Unirea” au asaltat Ministerul Educației Naționale (MEN) cu sesizări referitoare la presupuse abuzuri săvârșite împotriva unității de învățământ. DNA s-a sesizat la 12 ani după retrocedarea dubioasă a imobilului către Biserica Romano-Catolică
Una dintre cele mai cunoscute unități de învățământ din Transilvania, Colegiul Național Unirea, din Târgu Mureș, se află în centrul unui scandal de proporții după ce conducerea unității școlare a fost somată sa al elibereze un corp de clădire. Înștiințarea a fost transmisă de către Statusul romano-catolic din Transilvania, un ONG, în calitate de reprezentant Bisericii Romano-Catolice căreia i-a fost restituită clădirea colegiului, în anul 2004. După ce a intrat, efectiv în posesia clădirii, în anul 2008, conducerea bisericii a încheiat un contract de închiriere cu Primăria Targu-Mureș, valabil până în anul 2019. Anul trecut, conducerea Bisericii Romano-Catolice a decis ca în acelaşi spaţiu să funcţioneze şi Liceul Teologic Romano-Catolic, cu predare în limba maghiară. Pe motiv că noua unitate de învățământ își mărește numărul de clase, conducerea de la „Unirea ” a fost somată să elibereze, de la 11 iulie, toate sălile de clasă din corpul „B”, unde nu vor mai învăța elevi români.
Presiuni din partea UDMR
Directorul Colegiului, Andreea Năznean, susține că Statusul Romano-Catolic și anumiți politicieni din UDMR au început presiuni asupra școlii. Profesorii și părinții elevilor de la Unirea susțin că se simt „intimidați în permanență și amenințați” de către reprezentanții Liceului Teologic Romano-Catolic, care cer acum cu insistență evacuarea claselor gimnaziale, după ce au reușit anul trecut mutarea claselor primare la altă școală din oraș. Directorul adjunct, Maria Motorga, susține că a primit vizita unei delegații a parohiei romano-catolice, pe data de 24 iunie, din care a făcut parte şi deputatul UDMR, Borbely Laszlo, care a anunțat-o, sec şi scurt, că trebuie să elibereze corpul de clădire B. Profesoara a adăugat că a încercat să găsească sprijin la inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Mureş, Ştefan Someşan, care, în loc să intervină în dezamorsarea situaţiei tensionate, a ameninţat conducerea colegiului că va avea probleme dacă nu rezolvă problema. Tot Someșan este acuzat, într-o reclamație aflată în atenția Ministerului Educației, că a dat drept de funcționare Liceului Teologic Romano-Catolic, fără a respecta programa de învățământ.
Retrocedarea, cercetată de DNA
În luna noiembrie 2015 Serviciul Teritorial Târgu Mureș al DNA a dispus începerea urmăririi penale în cazul retrocedării clădirii Colegiului Național Unirea. Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), a sesizat în noiembrie 2014, Parchetul General cu privire la suspiciunea comiterii unor ilegalități în cazul retrocedării imobilului care a fost retrocedat de către Guvernul României în anul 2004. Mai multe personalități locale, precum prof. dr. Ioan Sabău Pop și dr. Vasile Lechințan, au demonstrat cu documente că acest imobil nu a aparținut niciodată Episcopiei Romano- Catolice de Alba Iulia sau Parohiei Romano-Catolice Târgu Mureș.