Situaţia Combinatului Chimic Oltchim este pe zi ce trece mai complicată, iar 2.300 de angajaţi aşteaptă cu sufletul la gură o minune venită din partea unui investitor. Din nefericire, potrivit sefului de sindicat al combinatului, nimeni nu ar fi interesat să facă o investiţiei aici, iar în maximum trei luni, Oltchim ar putea intra în faliment!
Aproximativ 2.300 de români stau în aceste zile cu sufletul la gură şi aşteaptă ca un investitor să facă o ofertă concretă pentru preluarea Oltchim, astfel încât, combinatul să se redreseze de anul viitor.
Din nefericire, potrivit şefului de sindicat al Oltchim, Mihai Diculoiu, lucrurile sunt destul de sumbre în ceea ce priveşte viitorul acestui combinat.
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât cei 900 de angajaţi care au fost daţi afară în iunie 2013 nu şi-au primit nici acum salarii compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă. Mai mult, potrivit lui Diculoiu, cei 2.300 de angajaţi ce lucrează în prezent la combinat trebuie să-şi ia în această lună salariile din septembrie.
De mai bine de doi ani, angajaţii combinatului vâlcean aşteaptă un investitor salvator şi este de notorietate încercarea lui Dan Diaconescu de a prelua Oltchim, privatizare eşuată deoarece şeful PPDD, care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.