Erste Group şi Raiffeisen Internaţional, care derulează activităţi şi în România, vor trece printr-o perioadă foarte instabilă, caracterizată de creşteri mici, ca urmare a problemelor cu care se confruntă statele din estul Europei.
Băncile austriece se numără printre cele mai profitabile din Europa, graţie performanţelor înregistrate de filialele deschise în spaţiul est-european, scrie New York Times, în ediţia electronică.
Din cauza problemelor cu care se confruntă fostele state comuniste, băncile austriece au dificultăţi legate de rambursarea creditelor. Totuşi, volumul creditelor neperformante creşte mai lent decât în urmă cu câteva luni.
De asemenea, şi profiturile acestor bănci, printre care se numără şi unele dintre cele mai sănătoase instituţii de credit austriece, cum sunt Erste Group şi Raiffeisen International, au scăzut, pe fondul crizei financiare.
Chiar dacă intervenţia Fondului Monetar Internaţional şi a Uniunii Europene au salvat Ungaria, România şi Letonia, iar băncile străine au convenit să nu părăsească regiunea, riscurile din regiune sunt în continuare mari, potrivit unui raport al băncii centrale austriece. Astfel, apreciază analiştii citaţi de publicaţia americană, vor veni vremuri grele pentru băncile din estul Europei, precum şi pentru băncile-mamă din vestul continentului.