Site-uri romanesti de tip YouTube

Acest gen incepe sa infloreasca si la noi, spre bucuria utilizatorilor autohtoni creatori sau consumatori.

Cel mai nou site de tip „incarca si arata lumii” este Getloaded.ro, lansat in timpul targului CERF de la Bucuresti (9-13 mai). Platforma administrata de ClickNet gazduieste continut incarcat de utilizatorii din toata tara.

„GetLoaded este un proiect dedicat in special celor foarte tineri, care fug de canoane, cred cu tarie in nonconformism, in neconventional. Ei sunt capabili sa-si aleaga singuri idolii si sa-si defineasca realitatea in care vor sa traiasca”, explica directorul de Comunicare-Marketing al companiei Romtelecom, Alfred Borcan. Categoriile de clipuri de la Getloaded.ro merg de la „Caterinca” la „Spotlight”, „Muzica” si „Comunitate”.

Televiziunea libera pe net LiberTV este destul de nou si are un concept mai apropiat de retelele de tipul Strong DC. Pentru a beneficia de continutul publicat de utilizatori, trebuie sa descarci si sa instalezi o aplicatie. La lansarea ei, incarci catalogul filmelor si depinde de tine sa descarci ceea ce-ti place.

In primele doua zile, LiberTV a atras 2.000 de utilizatori, la succes contribuind si faptul ca platforma e administrata de Florin Braghis, membru al grupului „Planeta Moldova”. Spre deosebire de platforma video americana YouTube, care contine numai clipuri video mici, LiberTV ofera filme si productii de lungime medie si mare.

Printre punctele slabe ale platformei, identificate de Florin Grozea de la Hi-Q pe blogul sau (hiq.ro/blog/florin), se afla continutul vechi si oferta de filme destul de mica. Florin Grozea mai crede ca publicul acestui tip de site-uri si platforme nu este cel care se uita la televiziunea traditionala: „Televiziunile de pe internet trebuie sa capteze atentia celor care au plecat de mult de pe TV, celor care isi doresc mai mult, mai tehnic, mai specializat. Deci, nisele!”.

Stirile cu Gina Pistol Florin Grozea este, la randul lui, responsabilul unui alt site comunitar, www.e-ok.ro. Site-ul nu se limiteaza la secvente video, ci contine articole scrise de Laurentiu Duta, DJ Swamp si DJ Optick. In sectiunea Video gasesti serialul „Party Crashers”, un serial exclusiv pentru internet, si stirile prezentate de Gina Pistol. „Emisiunea „Party Crashers” este un fake-reality-show de comedie, despre viata de noapte din Bucuresti, prezentata de Delia Matache si doua dintre prietenele ei.

Cele trei fete ies in oras si aleg aleator locul de distractie, „agatand” baieti pe strada”, spune Florin Grozea. La Play and Download se afla colectia de videoclipuri muzicale, organizate pe baza topului preferintelor vizitatorilor si pe genuri. Artistii debutanti au astfel un nou mod de a se face cunoscuti si ascultati.

Lumea „trilu”

Trilulilu.ro are mai multe sectiuni decat celelalte site-uri de profil, dar ideea este aceeasi. „Succesul acestui tip de site-uri se datoreaza faptului ca ofera utilizatorilor posibilitatea de a se exprima liber. Pana nu de mult nu aveam posibilitatea sa ne facem cu adevarat auziti sau vazuti. Eram consumatori de continut si nu creatori”, explica Sergiu Biris, administratorului lui Trilulilu. Concurenta este deci tot mai acerba pe piata site-urilor comunitare romanesti care ofera continut video, iar utilizatorii nu au decat sa se bucure si sa descarce, sa descarce, sa descarce...