Site-ul unde îţi poţi interpreta singur rezultatele analizelor medicale

De astăzi, ne putem citi singuri rezulatatele analizelor medicale. S-a lansat un site care traduce limbajul medical într-unul pe înţelesul tuturor.

Site-ul, www.labtestsonline.ro, nu ţine locul unui doctor şi nici nu oferă recomadări medicale, dar interpretează pe înţelesul tuturor analizele şi face trimitere la eventualele afecţiuni. Acest nou concept se adresează atât personalului medical cât şi pacientului care poate să înţeleagă mai bine testele clinice de laborator, importanţa unui dignostic şi tratamentul. Proiectul Lab Tests Online este o platformă globală de informare al cărei rol este de a oferi explicaţii complete şi sigure venite de la specialişti, în legătură cu testele medicale şi cu bolile de care sunt legate aceste teste, ajutând la depistarea precoce a unor probleme de sănătate. Dacă vrem, de exemplu să aflăm câteva lucruri despre glucoză, vom găsi în conţinutul site-ului de ce este necesar acest test, când se recomandă, ce probă se recoltează, dacă este necesară o pregătire prealabilă şi ce semnificaţie au rezultatele. Site-ul mai conţine, de asemenea, descrieri ale diverselor afecţiuni coroborate cu cele ale testelor aferente, noutăţi în ceea ce priveşte evoluţiile în testarea de laborator, articole aprofundate referitoarea la tipurile de kituri pentru testarea personală, care se găsec pe piaţă. Deocamdată, versiunea românească a site-ului conţine informaţii despre 88 de teste şi 14 afecţiuni, urmând ca în decurs de nouă luni să fie completat şi cu altele. Labtestsonline a fost lansat pentru prima oară în anul 2001, în Statele Unite ale Americii, în prezent fiind în curs de dezvoltare şi în Europa unde poate fi accesat din 18 ţări, în 14 limbi. În 2009, Asociaţia Europeană a Producătorilor de Diagnostic, Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale şi Societatea Română de Medicină de Laborator au semnat acordul privind traducerea în limba română a site-ului, conţinutul fiind adaptat la nevoile şi noutăţile medicale din ţara noastră