Angajatele unei bănci din Piatra Neamț sunt acuzate că au umblat prin conturile clienților, de unde au sustras sume importante de bani.
Metoda este una clasică și a mai fost folosită și de alți angajați ai unor bănci din România. Funcționarii băncilor au acces la conturile clienților și așa pot vedea ce rulaje și ce operațiuni se fac în acestea. Cu alte cuvinte, după o vreme, angajații băncilor își pot da seama de profilul clienților în funcție de rulajele pe care aceștia le au pe propriile conturi.
Polițiștii spun că, în general sunt alese conturile inactive, și în care sunt sume mari de bani. ”Merg pe ideea că dacă omul nu mai umblă la contul său, o vreme îndelungată, el nu va mai știi câți bani mai are sau a avut. În general nu se iau mulți bani, dar dacă iei din mai multe conturi se adună. Angajații băncilor preferă aceste conturi, din care, din când în când fac anumite operațiuni prin care mută anumite sume de bani în alte conturi, de unde, mai apoi, sunt însușiți de angajați”, explică un polițist.
Cele două angajate din Neamț au fost reţinute,de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economice Neamţ, acestea fiind acuzate că în doar patru ani au sustras din conturile unor clienți suma de 275.000 de euro
"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 - 2019, două femei de 34, respectiv 38 de ani, profitând de funcţiile deţinute în cadrul unei unităţi bancare, ar fi acţionat pentru delapidarea de importante sume de bani din conturile unor clienţi în modalitatea însuşirii pentru sine, fiind creat un prejudiciu estimat la 270.000 de euro", a comunicat biroul de presă al IPJ Neamţ.
În această anchetă, polițiștii de la Neamț au efectuat șase percheziţii domiciliare şi au ridicat înscrisuri cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor. Cele două angajate ale băncii au fost aduse cu mandat la sediul IPJ Neamţ iar în baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de acestea.
Femeile sunt acuzate de delapidare, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani.