Sirena din centrul Constanței a rămas mută la exercițiul de alarmare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a transmis alarmarea la dezastre către cele 70 de primării din județul Constanța la ora 10,40. În mai puțin de un minut, conform exercițiului, au pornit sirenele.

Trei din cele 68 de dispozitive de alarmare din muncipiul Constanța nu au funcționat. Sirena amplasată pe sediul Prefecturii, la km zero al orașului, nu a pornit de loc. La fel și una din cartierul Tomis III. O sirenă electronică a picat din cauza vantului puternic. Iar dispozitivul electronic mobil de alarmare, achiziționat săptămâna trecută, a pornit mai târziu cu câteva minute. Sirena mobilă a circulat pe principalele bulevarde ale orașului.

În localitățile mici unde nu există sirene electrice de alarmare, alerta s-a dat prin biserici, unde s-au tras clopotele, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță. Cu o singură excepție, cartierul Viile Noi din Constanța, unde nu s-a știut despre exercițiu, și oamenii au ieșit speriați din case, populația a reacționat pozitiv. Constănțenii ar fi vrut totuși să stie despre ce fel de tip de alarmare a fost vorba.

“Acest exercițiu ar fi util dacă am fi învățat dinainte pe ce tip de alarmă să ne pregătim, de atac nuclear, război, cutremure, inundații. Dar dacă se dă fără să știm de care, consider că este inutil”, a declarat studentul Andrei Ciolacu.   Șeful Protecției Civile din primăria Constanța, Ștefan Taran, a anunțat că exercițiul a luat sfârșit în condiții foarte bune. “Având în vedere că acest sistem nu a fost verificat de 27 de ani, faptul că numai trei nu au pornit   considerăm că sistemul a funcționat foarte bine  iar micile deficiențe vor fi rezolvate în următoarele zile” a precizat Ștefan Taran sugerând ca asemenea exerciții să se repete, cel puțin, anual.