Organizat de Institutul Universitar de Istorie a Medicinii și Sănătății Publice (IUHMSP), la 13 iunie 2016, la Lausanne, conferința dedicată sinuciderii a scos câteva concluzii interesante.
Astfel, contextele naționale sunt importante și trebuie să se ia în considerare cronologiile specifice înainte de a face o inventariere a diferențelor, similitudini ale cunoașterii.
Din această perspectivă, înțelegerea sinuciderii, a cauzelor și motivațiilor acesteia necesită o abordare care pune acest fenomen în specificul cultural și național.
Astfel, dacă vom compara situația Franței cu Anglia, diferențele par a priori flagrante la nivelul legal, deoarece Codul Penal din 1791 decriminează actul, în timp ce sinuciderea rămâne pedepsită pe tot parcursul perioadei Victoriene și nu a fost dezincriminat în Anglia până în 1961.
Ultimul caz penal de sinucidere comis în Anglia este cel al lui Abel Griffiths. Totuși, acesta este un caz special, deoarece acest tânăr de 22 de ani s-a sinucis după uciderea tatălui său. Corpul său a fost îngropat în iunie 1823 la Londra, la i
În 1879, sinuciderea nu mai era inclusă în categoria omuciderilor, iar în 1882, sinucigașul putea fi îngropat în ziua a patra. Condiția pentru accesul la o înmormântare religioasă este identică în Anglia și Franța.
Astfel, un aristocrat care a fost condamnat pentru sinucidere nu poate primi o ceremonie funerară la Mănăstirea Regală din Westminster, dar dacă este declarat „nebun”, cadavrul său poate avea acces la onoruri datorită rangului său.
...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)