Nicolae Bratu din Ghimpeţeni i-a jurat fiului că nu se sinucide. A luat o gură de insecticid. Tocmai fusese ales consilier local.
Lumea din Ghimpeţeni, judeţul Olt, tot vorbeşte de moartea lui Nicolae Bratu, unul dintre candidaţii PSD pe listele Consiliului Local, ieşit pe locul al treilea la alegeri.
Luni la amiază s-a sinucis, înghiţind Furadan, inspirat de modul în care s-a sinucis Mădălina Manole. Ieri, familia l-a înmormânat în bocete.
Prietenii spun că ameninţările adversarilor politici i-au provocat o depresie. Duminică seara chiar le-ar fi spus că o să se omoare.
Alexandru Răţoi, şi el consilier local, a declarat, pentru EVZ, că două ceasuri a vorbit cu el la telefon luni dimineaţă: "Mi-a spus că nu poate să mai suporte, că o să se omoare, pentru c-a fost ameninţat de cei de la PNL că o să-l bată măr dacă-şi bagă nasul la numărătoare".
Dan Dobre, membru PNL, este noul primar al comunei Ghimpeţeni. Diferenţa dintre el şi vechiul primar, Constantin Ciobanu, a fost de 185 de voturi.
Spune că era "prieten la cataramă" cu decedatul, aşa că n-avea de ce să-l ameninţe. "N-am nicio urmă de vinovăţie. Am şi vorbit cu el luni dimineaţă, m-a felicitat. Noi nu ne-am certat niciodată!", susţine noul primar.
Nicolae Bratu era administratorul unei brutării care aparţinea Primăriei Ghimpeţeni.
Fiul lui, Ionuţ (23 de ani), a povestit pentru EVZ că a stat cu el până la ultima lui suflare: "O rudă de-a noastră m-a sunat luni şi mi-a zis: «Ionuţe, vezi că tat-tu se omoară! M-a sunat să-mi spună la revedere!» M-am dus să-l caut. Era în garaj, dar mi-a fost ruşine să-l întreb «Tati, te omori?» Mi-a spus că vrea să găsească Furadanul, să-l dea unui prieten care pune lubeniţe. Între timp, a venit ruda pe care o sunase. I-a luat sticla din mână. A început să râdă: «Bă, sunteţi nebuni? Eu am doi copii şi voi credeţi că mă otrăvesc?» Şi i-a dat sticla. El a scos dopul şi-a dus-o la gură. L-am apăsat repede pe burtă şi el a zis că a glumit, că îndoise soluţia cu apă. I-am dat apă şi vorbea. Mi-a cerut o ţigară. Apoi mi-a zis să-i aduc pastă de dinţi să se spele. Îi părea rău că a băut. Când m-am uitat în gura lui, era toată roşie. M-am dus la medicul de familie, am sunat la ambulanţă, dar era târziu. Îi mai bătea un pic inima, dar nu mai aveai ce-i face."
Război în USL. Rezultatul -un mort
Renică Diaconescu, membru PSD, confirmă spusele lui Alexandru Răţoi, prietenul decedatului, mai ales că a fost observator la alegerile din Ghimpeţeni: "După ora 21.00, PNL-iştii au năvălit într-o secţie de votare. Acolo a fost război PSD şi PNL, a fost şi mult alcool. Am chemat poliţia. Era o situaţie tensionată. Nicolae Bratu mi-a zis să plec. Ştia că vor deveni agresivi. La plecare, mi-a spus că cel care a câştigat Primăria, Dan Dobre, îl ameninţa că-l omoară. El a şi chemat mai mulţi indivizi să vină la secţia de vot, să iasă scandal."