Singuratate de top

DJ-ul Tom Novy a cucerit lumea cu o piesa despre oamenii singuri. VIDEO

O data cu hitul „Take It”, o piesa care vorbeste despre oamenii singuri, Tom Novy a cucerit topurile internationale si a devenit cunoscut in toata lumea, desi are in spate o cariera de zece ani. DJ-ul german revine pe 23 iunie la Bucuresti, la Festivalul CokeLive, si va sustine un show cu „aer” de Ibiza, in fata romanilor care i se par „foarte dezinhibati si petrecareti”.

EVZ: Ai mai avut un show in Romania acum trei saptamani. Tom Novy: A fost o petrecere chiar reusita, desi nu a fost prea multa lume. Au fost niste calduri ingrozitoare in weekendul acela si probabil ca lumea a preferat sa se duca la terase. Insa abia asteptam sa mixez la Crystal, pentru ca e un club foarte cunoscut in Europa.

Pe langa piesele proprii, in show-urile tale mixezi melodiile unor artisti foarte cunoscuti, ca U2 sau Faith No More.E chiar necesar ca un DJ sa includa in spectacolele sale hituri ale altor artisti. Referitor la U2, daca petrecerea la care mixez este una foarte reusita, intotdeauna ultima piesa pe care o pun e „With or Without You”, a trupei U2.

Cum ti s-a  parut publicul roman? Romanii sunt foarte dezinhibati si petrecareti.

Pe 23 iunie vei mixa din nou la Bucuresti, dar nu intr-un club, ci la un festival in aer liber. Preferi un public exclusivist sau iti plac multimile? Imi plac ambele. Atunci cand canti la un festival insa trebuie sa te straduiesti mai mult, trebuie sa-i convingi pe oamenii care sunt acolo ca esti bun, pentru ca ei nu au venit acolo doar pentru tine, au venit sa-i vada si pe ceilalti artisti. Cred ca faci si mici compromisuri atunci cand mixezi pentru un public numeros, pentru ca trebuie sa fii un pic comercial ca sa le placi tuturor. La Bucuresti, alaturi de mine va canta Simone, o artista cu o voce extraordinara, alaturi de care am sustinut cateva show-uri la Ibiza.

Viata de DJ inseamna petreceri, cluburi, femei frumoase, dar in multe cazuri inseamna si alcool sau droguri. Daca recurgi la asa ceva, te ajuta pentru o perioada, insa nu poate dura la nesfarsit, la un moment dat tot clachezi. Trebuie sa fii ancorat in realitate, altfel nu ai cum sa ai succes.

Piesa „Take It” a cucerit topurile si este cel mai mare hit al tau de pana acum, insa versurile sunt un pic cam triste si vorbesc despre singuratate. E vorba despre o experienta personala?Da. Piesa vorbeste despre mine, dar si despre toti oamenii singuri care merg in cluburi, la petreceri, se distreaza, apoi vine dimineata si realizeaza ca sunt singuri, ca nu au la cine sa se intoarca acasa. Cred ca din acest motiv a ajuns un hit, pentru ca multi oameni se regasesc in acest cantec.

Festival

Bilete la CokeLive

Festivalul CokeLive va avea loc in perioada 22-24 iunie, pe insula Lacul Morii, din Crangasi. Printre artistii care vor concerta la Bucuresti se numara Pussycat Dolls, Macy Gray (22 iunie), Zob, Iris, Vanilla Ice, The Rasmus, Prodigy (23 iunie), Directia 5, Vita de Vie, Vama, Luna Amara, Incubus (24 iunie). Biletele costa  94 de lei (22 iunie), 84 de lei (23 si 24 iunie), 134 de lei (abonament pentru 23 si 24 iunie) si se gasesc in reteaua Diverta din tara si on-line, pe www.ticketpoint.ro.