Sindicatele din Sănătate către Guvern: Terminați cu ordonanțele care apără trepăduși politici! Trebuie negociat Contractul Colectiv de Muncă! Sindicaliștii ar putea ieși în stradă

Contractul Colectiv de Muncă din sistemul sanitar, care reglementează relațiile dintre angajator și angajat, drepturile și obligațiile ficăruia, trebuia negociat și aprobat până la 31 decembrie 2016. Contractul de anul trecut a fost deja prelungit o dată, așa că – legal – nu mai are efect, motiv pentru care întreg sistemul e în aer, atrag atenția sindicaliștii de la Sanitas și de la Federația Solidaritatea Sanitară. Tot ei transmit Guvernului că e cazul să termine cu ordonanțele, pentru că „urgente sunt multe alte măsuri, care au o importanță considerabil mai mare decât apărarea unor trepăduși politici!”.

„ Contractul Colectiv de Muncă nu reglementează, în mare, chestiuni financiare, ci relațiile ditre angajat și angajator. De regulă, acesta include doleanțele Ministerului vizavi de angajații din sistem, dar și măsuri care să protejeze salariații în fața abuzurilor. Or aceste lucruri trebuie negociate”, explică Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas.

 Pe 18 ianuarie, reprezentanții Sanitas au avut o întâlnire cu ministrul Sănătății Florian Bodog, dar, întrucât acesta nu avea încă desemnat un secretar de stat care să aibă în atribuții dialogul social, întâlnirea a fost strict informală, pentru că demnitarul nu își numise secretarul de stat cu atribuții pe dialog social, fără de care nu poate fi negociat Contractul Colentiv de Muncă.

„La masa negocierilor trebuie să fie ministrul Sănătății, secretarul de stat pentru dialog social, sindicatele și reprezentanți ai autorităților locale, întrucât sunt multe unități sanitare în subordinea lor, iar Ministerul nu poate reglementa doar ce are el în subordine”, mai spune Iulian Pope.

Lucrurile făcute repezit nu sunt bune

De la noul Guvern ne așteptăm să nu mai facă lucrurile pe repede înainte, cum s-a făcut de fiecare dată, pentru că procedând astfel scapă lucruri importante. Spre exemplu, în Legea salarizării, cu modificările ulterioare, sunt câteva scăpări. Ca să vă dau un exemplu, interpretând paragrafe ale ei, sunt medici specialiști șefi de secție care câștigă mai puțin decât oameni din subordine, ceea ce e anormal, sau angajații de la Oncologie care, dintr-o nefericită exprimare, câștigă mai puțin. Lucrurile acestea nu trebuie făcute la repezeală, trebuie analizate și studiate de toate părțile implicate ca să nu mai existe scăpări și interpretări. Trebuie să vorbim de o reformă reală în sistemul sanitar, de o finanțare corectă a unităților sanitare”, mai spune liderul Sanitas.

De la noul Guvern, sindicaliștii se așteaptă să-și respecte promisiunile din programul de guvernare.

Sindicaliștii de la Solidaritatea Sanitară sunt mult mai radicali. Ei cer răspicat retragerea ordonanței care apără „trepăduși politici”

Federația Solidaritatea Sanitară solicită Guvernului să se ocupe de adevăratele urgențe ale țării și să se lase de dat ordonanțe! „OUG 13/2017 trebuie retrasă. Altele sunt urgențele!”, subliniază reprezentanții acesteia.

„Constatând eroarea făcută de Guvern prin promovarea OUG 13/2017, greșeala vizând atât conținutului acesteia cât și modalitatea de adoptare și de prezentare a ei către cetățeni, Federația Solidaritatea Sanitară solicită Guvernului retragerea acesteia și concentrarea pe adevăratele probleme ale cetățenilor!”, se arată într-o poziție oficială remisă redacției.

Sindicaliștii au identificat și adevăratele probleme ale sistemului sanitar. Le cităm ad-literam:

- Urgentă este corectarea greșelilor grosolane din legea 250/2016 (legea salarizării emisă de GUvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș, n.r.), făcută „pe genunchi”, fără respectarea principiilor de salarizare și normelor de tehnic legislativă!

- Urgentă este situația tuturor șefilor de secții din spitalele publice din țară, care își dau demisia deoarece au acum salariile mai mici decât subordonații lor! În situația asta se află marea majoritate a funcțiilor de conducere din spitalele publice.

- Urgentă este situația muncitorilor din clinic, care au salariile mai mici decât cei din neclinic!

- Urgentă este situația spitalelor publice, care nu au banii necesari pentru acoperirea salariilor angajaților și acordarea tratamentelor către pacienți!

- Urgentă este elaborarea Regulamentului de sporuri, pentru a trece de la drepturilor salariale teoretice, acordate electoral dar existente doar pe hârtie, la concretizarea lor!

- Urgentă este negocierea unui contract colectiv de muncă la nivel de sector sanitar, care să asigure cadrul normal de desfășurare a activităților!

- Urgentă este elaborarea legii malpraxisului, pentru a clarifica drepturile și obligațiile personalului și ale pacienților!

- Urgentă este modernizarea spitalelor din România!

- Urgentă este reforma finanțării sistemului sanitar, pentru a asigura servicii de calitate pacienților!

- Urgentă este depolitizarea conducerii spitalelor!

- Urgente sunt multe alte măsuri, care au o importanță considerabil mai mare decât apărarea unor trepăduși politici!

„Ținând cont de principiul specializării care guvernează activitatea organizațiilor sindicale este evident că decizia de a participa sau nu la protestele civice aparține fiecărui membru de sindicat. Considerăm însă că lipsa de dialog și atitudinea dictatorială de care dă dovadă Guvernul constituie motive întemeiate pentru proteste”, transmite Biroul de presă al Federației Solidaritatea Sanitară.