Sindicatele: ''Guvernul va închide trei din şapte mine''

Lipsa investiţiilor în tehnologii care să crească şi capacitatea de producţie, şi să asigure protecţia mediului, precum şi sistemul clientelar au condus la intrarea în colaps a sistemului minier din România, au declarat liderii sindicali, după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Astfel, companiile energetice sunt neviabile, a declarat Dumitru Costin, după întâlnirea cu delegaţia FMI. ''Din informaţiile pe care le deţinem, Guvernul României ia în calcul închiderea a trei din cele 7 exploataţii miniere aflate în exploatare'', a precizat liderul BNR.

Sindicatele au propus FMI separarea exploataţiilor viabile de cele care doar înghit bani, în condiţiile în care statul a cheltuit aproape 7 miliarde de dolari pentru restructurarea sectorului minier.

Sindicaliştii speră ca, în urma discuţiilor cu reprezentanţii FMI, Guvernul să fie obligat să asigure un minimum de investiţii pentru redresarea economiei şi în special al sectorului minier, care trebuie restructurat până în 2018. Sindicaliştii reclamă că nu s-au făcut investiţii, iar echipamentele şi utilajele folosite de mineri sunt depăşite. Astfel se explică accidentele tragice, cum este cel petrecut sâmbătă la Mina Uricani, în urma căruia 5 ortaci şi-au pierdut viaţa.